Cine a creat Popcorn Time şi ce a avut de pierdut?

Cine a creat Popcorn Time şi ce a avut de pierdut?
11:00 10.09.2015

Dacă vă număraţi printre cei care au folosit Popcorn Time şi încă nu v-aţi dezobişnuit, e bine să ştiţi povestea din spate popularei aplicaţii pentru filme piratate.

Înainte că toţi internauţii pasionaţi de piraterie să fi auzit de Popcorn Time, a mai existat o variantă. Spre deosebire de cea care circulă acum online, este cross-platform şi open source, aceea a fost creată de un singur individ care la momentul respectiv a preferat să fie recunoscut doar sub pseudonimul Sebastian. Pentru că proiectul a deviat semnificativ faţă de momentul în care îl crease el, iar autorităţile şi marile studiouri de filme s-au autosesizat în legătură cu popularitatea sa, nu e greu să înţelegeţi de ce ar fi optat respectivul individ să-şi menţină anonimatul.

Se pare însă că aşa numitul Sebastian s-a săturat de anonimat şi a făcut zilele trecute câteva declaraţii pentru o publicaţie norvegiană sub numele lui real. Preluat ulterior de TorrentFreak, interviul ne ajută să înţelegem un pic mai bine care a fost fluxul de gânduri din spatele acestei iniţiative.

Frederico Abad, un designer argentian pasionat de programare a creat Popcorn Time, în primul rând, pentru mama sa şi abia apoi pentru amalgamul de internauţi care nu aveau acces într-un mod facil la filmele pe care vroiau să le urmărească.

Pentru că mama lui Abad a fost încăntată de aplicaţie, la scurt timp după aceea, aceasta a devenit publică. Partea interesantă este că nu s-a retras din proiect din motive legale ci pentru că ajunsese atât de investit în dezvoltarea sa încât a început să aibă de suferit pe plan profesionat şi personal.

În acea perioadă, Abad şi-a pierdut prietena, de exemplu, din pricina obsesiei lui. Nu regretă nici acum că a creat Popcorn Time, dar recunoaşte că s-a speriat un pic în momentul în care un avocat pentru Warner Bros a reuşit să-l identifice şi l-a abordat prin intermediul profilului său de LinkedIn.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI