CES 2015 – Parrot Zik Sport combină sunetul de calitate cu senzori de mişcare [VIDEO]
Cei de la Parrot devin din ce în ce mai relevanţi la capitolul soluţii audio portabile prin lansarea noilor căşti Bluetooth cu numele de Parrot Zik Sport.
Plecând de la nivelul de calitate la care am ajuns să ne aşteptăm de la cei de la Parrot după lansarea primei generaţii de căşti Zik, francezii au continuat colaborarea cu designerul Philippe Starck pentru realizare unor căşti in-ear. Având în vedere amalgamul de senzori şi funcţii avansate pe care le integrează, acestea ar putea fi cele mai avansate astfel de căşti.
Cu numele de Parrot Zik Sport, căştile de mai sus sunt dedicate amatorilor de activităţi fizice sau celor care vor performanţa la anularea zgomotului de fond din prima generaţie de Zik, într-un format mult mai portabil. În primul rând, vorbim de o pereche de căşti Bluetooth dotate cu opt microfoane, dintre care şase sunt pentru noise cancelling şi două sunt pentru apeluri telefonice. Acum ajungem la partea smart a ecuaţiei. În acelaşi pachet este integrat un pedometru, un senzor de monitorizare al ritmului cardiac şi alte câteva cipuri menite să măsoare detalii fine legate de deplasare, precum oscilaţia pe verticală şi nivelul de mişcare al fiecărui picior la deplasare.
Partea cea mai uimitoare a Parrot Zik Sport ţine de greutatea infimă de doar 75 de grame combinată cu o autonomie minimă de cinci ore. Aveţi mari şanse să prindeţi o perioadă de timp mult mai lungă departe de priză, cu condiţia să nu aveţi toate funcţiile căştilor active. Vizavi de parametri de funcţionare, printr-o aplicaţie de iOS şi Android puteţi monitoriza toate informaţiile oferite de Zik Sport şi puteţi ajusta cu precizie ridicată valenţele sunetului emis şi nivelul de anulare al zgomotului de fond dorit.