03 iun. 2015 | 11:23

Carcasele de lux pentru Samsung Galaxy S6 ar trebui să fie pe gustul tău, dacă voiai așa ceva

ACTUALITATE
Carcasele de lux pentru Samsung Galaxy S6 ar trebui să fie pe gustul tău, dacă voiai așa ceva

Până la Samsung Galaxy S6 era greu să asociezi seria Galaxy S cu stilul sau construcția premium. Și pentru că lucrurile s-au schimbat, compania mizează mai mult pe lux și-ți prezintă aceste carcase pe care s-au semnat oameni ori companii care ar trebui să reprezinte stilul și bunul gust.

Atât Samsung Galaxy S6, cât și versiunea S6 edge au carcase construite din metal și sticlă și au un aspect premium cum și-ar fi dorit utilizatorii pe când seria Galaxy S era doar din plastic. Odată cu această schimbare, pregătită încă din toamnă cu Galaxy Alpha și Galaxy Note 4, Samsung vrea să se „lipească” mai mult de segmentul fashion. Apple încearcă să facă asta cu Watch.

Dacă pentru Samsung Galaxy Note 4 ai avut carcasa semnată Montblanc, pentru Samsung Galaxy S6 ai și mai multe versiuni, și mai mult stil conform tendințelor din fashion. Telefonul tău Galaxy S6 poate fi îmbrăcat în carcasă Swarovski, Montblanc, Romero Britto, Rebecca Minkoff sau Burton, scrie PhoneArena. Aceste nume ar trebui să asigure fanilor Samsung că au la dispoziție cele mai bune accesorii de lux pentru gadgeturile lor pe care le vor folosi în următorul an, cel puțin.

Dacă în cazul Swarovski este clar ce s-a întâmplat, carcasa fiind acoperită în cristale, iar Montblanc a ales pielea, mai de interes ar putea fi creațiile designerilor Romero Britto sau Rebecca Minkoff. Samsung susține că Britto și-a pus semnătura pe carcasa transparentă prin culorile puternice și expresivitate. În fapt, a scris LOVE și a mai adăugat câteva inimioare să nu pară că a irosit prea mult spațiu. Minkoff a ales să deseneze pe o carcasă neagră câteva flori care ar putea, foarte bine, să decoreze scaunele de la nuntă.

[related]

Oricum, dacă îți place ce a pregătit Samsung, poți să vezi singur produsele în aplicația dedicată pe care o ai disponibilă în Play Store. Mai ai la dispoziție și încărcătoare wireless sau căști, în caz că designul pretențios și creațiile de lux nu sunt chiar pe gustul tău. Sau poți alege oricând acest Samsung „Iron Man” Galaxy S6 pentru fanul Marvel din inima ta.

 

Scrie despre lucruri serioase care enervează oameni neserioși. vezi toate articolele