Alcatel OneTouch Fierce XL ar putea fi cel mai ieftin telefon cu Windows 10
Unul dintre primele telefoane cu Windows 10 Mobile, când acest sistem de operare va devenit oficial, va fi Alcatel OneTouch Fierce XL.
Windows 10 Mobile continuă să fie învăluit într-o aură de mister. Nu sunt foarte mulți cei care știu când acesta va fi lansat oficial, deşi luna noiembrie a acestui an s-ar putea să fie un termen posibil. Până atunci însă, avem parte de tot mai multe zvonuri legate de terminalele care vor veni preinstalate cu noul sistem de operare, iar @evleaks este, ca de obicei, capul răutăților.
În urmă cu câteva zile, @evleaks a postat pe contul personal de Twitter câteva detalii tehnice despre Alcatel OneTouch Fierce XL. Ilustrat în imaginea de mai jos, acesta se anunţă a fi un terminal entry level cu Windows 10 Mobile care va satisface un public surprinzător de larg.
Alcatel OneTouch Fierce XL va fi construit în jurul unui display HD destul de generos, de 5,5 inci, dar în rest, dotările sale hardware nu vor fi remarcabile. La interior ascunde un Qualcomm Snapdragon 210, unul dintre cele mai slabe procesoare actuale produse de Qualcomm. Are 2GB RAM, o memorie internă de 16GB care ar trebui să fie mai mult decât suficientă pe termen lung şi o baterie de 2500 mAh. Partea de captură va întruchipa o combinaţie între o cameră principală de 8 megapixeli şi una frontală de 2 megapixeli. Prezenţa unui slot pentru carduri MicroSD este destul de ciudat într-un telefon cu Windows, dar ar fi un motiv de bucurie pentru cei care filmează şi fac foarte mult poze.
Data ipotetică în care Alcatel OneTouch Fierce XL ar trebui să ajungă în faţa reflectoarelor se pare că va fi undeva în luna decembrie. Alcatel a mai avut şi în trecut în portofoliu dispozitive cu Windows Phone care nu au fost foarte populare, rămâne să vedem dacă norocul companiei la acest capitol se va schimba odată cu lansare terminalului entry-level detaliat mai sus.