Warblr – o nouă aplicaţie recunoaşte păsările din jur după cântat
Deşi nu mai văzusem de mult o aplicaţie revoluţionară de smartphone, noua Warblr promite să facă ceva ce nu am văzut până la această oră.
Ca de obicei, când vine vorba de proiecte cu o utilitate relativă, Warblr caută să obţină finanţare pe Kickstarter.
Pasionaţii de păsări vor fi exaltaţi să afle că, în cazul în care pragul de finanţare va fi atins, această aplicaţie va putea recunoaşte cu o precizie elveţiană păsările din împrejurimi. Totul pleacă de la modulul GPS din smartphone care va permite aplicaţiei să filtreze păsările pe care le întâlniţi de obicei într-o anumită zonă. După această etapă, folosind microfonul şi o bază de date de recunoaştere vocală foarte bogată, lista de opţiuni va fi redusă şi mai mult pentru a vă afişa pe ecran exact specia de pasăre pe care o auziţi. În cel mai rău caz, vă vor fi oferite 2-3 opţiuni cu poză, în cazul în care sunt combinate mai multe ciripituri de păsări în mediul înconjurător. Partea cea mai interesantă este că localizarea păsărilor după GPS va fi foarte flexibilă şi va lua în calcul atât migraţia diferitelor specii, cât şi speciile localizate deja în preajma voastră de la alţi utilizatori ai aplicaţiei.
Pentru zoologi şi alţi pasionaţi de zburătoare, conceptul pare unul foarte atrăgător, mai ales că primele teste s-au reflectat într-o precizie de recunoaştere de aproximativ 95% certificată de o organizaţie independentă a identificatorilor de păsări din Brazilia. Pentru a deveni realitate în diverse magazine virtuale, echipa din spatele Warblr îşi doreşte obţinerea unei sume de aproximativ 80.000 de dolari, din care abia vreo 10.000 de dolari au fost adunaţi cu 31 de zile rămase. Dacă totul funcţionează conform planului, ar trebui să puteţi descărca aplicaţia în varianta ei finală în primăvara lui 2015.