Sony Xperia Z3 apare în noi imagini neoficiale
Japonezii de la Sony au deja Sony Xperia Z3 pe banda de producție, în ciuda faptului că modelul Xperia Z2 nu a ajuns în urmă cu mult timp pe piață.
Prima dată am văzut imagini cu viitorul vârf de gamă al Sony în urmă cu două săptămâni, iar acum, cei de la Android Community, publică o serie nouă de fotografii.
De data aceasta, imaginile par să fie făcute chiar în fabrică și, pentru prima dată, vedem și versiunea albă a telefonului.
Se zvonește că noul Sony Xperia Z3 va fi dotat cu un ecran de 5.15 inch full HD, sub care ar urma să se ascundă un procesor Snapdragon 801 de 2,4Ghz și 3GB memorie RAM. Camera frontală ar urma să fie de 2MP, iar cea principală de 20,7MP, după cum se vede și în imagini.
Schimbările de design față de Sony Xperia Z2 sunt practic inexistente, telefonul putând fi considerat o versiune S a modelului actual.
Sony Xperia Z3 este așteptat la IFA, în septembrie, eveniment la care vom fi și noi prezenți.
Compania mai lucrează la un smartphone de top, numit Sony Xperia Z3X, ce ar putea fi lansat anul viitor. Acesta ar fi dotat cu un senzor ciudat, de 22 de megapixeli, foarte mari ca dimensiune fizică. Procesorul pentru acest model ar fi unul cu arhitectură de 64 de biți.