Mirror’s Edge 2 primește un teaser înainte de E3 2014
Mirror’s Edge 2, pentru cei care nu sunt familiari cu titlul, este succesorul unui joc ce are la bază stilul parkour, care se joacă într-un mod foarte inedit.
În Mirror’s Edge 2, ca și în prima variantă, jucătorul poate traversa orașul într-un mod mai puțin convențional, alergând, folosind alte vehicule și utilizându-se de mediul înconjurător într-un mod foarte creativ.
Vorbim de o a doua variantă, pentru că DICE, dezvoltatorul acestui titlu, a postat recent o imagine, un concept artistic ala cestuia, pe pagina lor de Facebook. Conceptul o arată pe protagonista jocului, caracterul pe nume Faith, iar imaginea a fost tăguită cu tag-ul #E32014, sugerând faptul că vom afla mai multe detalii în cadrul evenimentului.
Momentan, în afară de imaginea de teaser, nu se știu alte detalii despre Mirror’s Edge 2. Conceptul o arată pe Faith, într-un oraș similar celui din prima versiune a jocului, așa că dacă sperați la modificări radicale ale mediului înconjurător, ați putea fi puțin dezamăgiți.
Ar fi corect să așteptăm până la anunțul oficial înainte să tragem concluzii, pentru că acesta este la o foarte mică distanță. DICE a confirmat de asemenea în cursul anului trecut, că Mirror’s Edge 2 va fi disponibil pentru consolele de ultimă generație, Xbox One și PS4, precum și pentru PC.
Pentru cei care nu-și amintesc primul titlu din această serie, punem aici trailer-ul primei variante.