04 nov. 2014 | 15:19

Mașina virtuală de siguranță ar putea fi implementată în Formula 1

ACTUALITATE
Mașina virtuală de siguranță ar putea fi implementată în Formula 1

În lumea competițiilor de Formula 1 există o limită foarte mică pentru greșeli și orice calcul este important pentru echipa care își dorește victoria.

Safety-Car-Formula-1

Accidentele reprezintă de asemenea un risc foarte mare pentru cei implicați în această competiție și întotdeauna există o mașină de siguranță, acel Safety Car pe care îl vedem pe pistă, care alertează șoferii și încearcă să păstreze siguranța competiției. Există situații în care acel Safety Car ar putea fi cauza acestor accidente, cum s-a întâmplat recent când pilotul de Formula 1 Jules Bianchi a intrat într-un tractor pentru recuperări, trimis pe pistă pentru un alt accident.

Având în vedere aceste aspecte se discută despre introducerea unei mașini virtuale de siguranță, și nu sub forma unei holograme așa cum mi-am imaginat și eu ci prin intermediul tabloului de bord. Piloții vor fi informați despre existența unui accident pe pistă și li se va impune restricționarea vitezei. Dacă nu vor asculta avertismentele aceștia vor fi penalizați. Această tehnologie este deja folosită în sesiunile de practică însă cu siguranță FIA discută deja cu restul echipelor pentru a decide când este momentul introducerii acestui sistem de avertisment în mod oficial. Testele vor fi efectuate la Grand Prix-ul din Statele Unite.