Apple este cel mai mare producător de PC-uri, dacă includem tabletele
Cu toate că Apple nu se mai bucură de aceeaşi creştere a ratei de adopţie ca pe vremuri, în continuare se poate lăuda cu primul loc într-un clasament, ca producător de PC-uri.
Canalys este una dintre companiile de statistică care se încăpăţânează să includă în aceeaşi oală cu PC-urile şi tabletele de orice fel. Această concluzie a fost trasă în urmă cu mai bine de un an, moment în care s-au înregistrat tot mai multe dovezi că o mare parte din funcţionalitatea unui PC se regăseşte într-un iPad sau o tabletă cu Android. Sunteți de acor cu acest punct de vedere?
Plecând de la această premisă, a fost realizat clasamentul de mai jos, care poziţionează detaşat pe prima poziţie gigantul din Cupertino ca producător de PC-uri. Conform acestui top, Apple ocupă la ora actuală, prin sistemele sale computaţionale Mac şi iPad, nu mai puţin de 19,5 procente din piaţa globală de computere. În unităţi vândute, respectiva valoare procentuală se traduce prin 30,9 milioane de dispozitive comercializate de către compania condusă de Tim Cook pe perioada celui de al patrulea trimestru din 2013. Dintre acestea, 84,3 procente erau iPad-uri şi veneau ca o dovadă clară a faptului că lansarea noilor iPad Air şi iPad mini cu Retina Display a fost primită cu braţele deschise de către piaţă.
Deşi a înregistrat o creştere de 25,5 procente, de la an la an, Lenovo se mulţumeşte cu locul al doilea în top şi 11,8 procente din piaţă, ca producător de PC-uri. Merită însă reţinută performanţa depăşirii HP, în egală măsură, de către Samsung şi Lenovo. Ca un mic detaliu, de această dată, cei de la Canalys au ajuns la concluzia că 48,3% din totalul de dispozitive computaţionale comercializate în trimestrul al patrulea din 2013 reprezintă tablete. Ca urmare, în cazul în care mai aveaţi vreun dubiu legat de faptul că PC-urile se schimbă, acum situaţia s-a clarificat în mod definitiv.
Pentru o imagine de ansamblu vizavi de ce urmează, este suficient să aveţi în vedere faptul că vânzările de PC-uri au scăzut cu 6,9 procente de la an la an, în timp ce achiziţiile de tablete au crescut cu 65,2 procente.