16 dec. 2014 | 17:19

Aplicația Gestures Beta adaugă noi gesturi prin care poți controla telefoanele cu Windows Phone

ACTUALITATE
Aplicația Gestures Beta adaugă noi gesturi prin care poți controla telefoanele cu Windows Phone

Gestures Beta, o nouă aplicație pentru Windows Phone, vă permite acum să controlați telefonul în timpul apelurilor prin câteva gesturi diferite.

Windows Phone cu Cortana

Microsoft lucrează activ la perfecționarea controlului prin gesturi asupra telefoanelor care rulează Windows Phone 8, iar ultima aplicație este cea mai clară dovadă. Conform site-ului The Verge, acesta ar fi trebuit implementat prin intermediul unei actualizări a software-ului, însă cei de la Microsoft au anulat planul respectiv. În locul actualizării avem parte acum de o aplicație denumită ”Gestures Beta” care adaugă gesturi ce vă permit să controlați un telefon cu Windows Phone în timpul conversațiilor.

Aplicația ”Gestures Beta” este acum disponibilă pe site-ul Windows Phone. Cu ajutorul ei, veți putea prelua un apel prin simpla ridicare a telefonului și apropierea acestuia de ureche. De asemena, pentru a închide microfonul nu este nevoie decât să puneți telefonul pe o suprafață plată cu ecranul în jos. Acest gest poate fi utilizat și pentru a stinge soneria în timpul în care primiți un apel la care nu puteți, sau nu vreți să răspundeți. Pentru a activa difuzorul, nu trebuie decât să luați telefonul de la ureche și să îl plasați pe o suprafață dreaptă cu ecranul în sus.


După cum notează și Verge, aceasta ar putea fi doar o modalitate prin care Microsoft testează câteva dintre aspectele legate de control, care vor fi incluse în Windows Phone 10. Feedback-ul ar fi de mare ajutor în crearea unui sistem de operare mult mai eficient. Dar până la lansarea Windows Phone 10 mai avem de așteptat. Mai multe informații vor apărea probabil la începutul anului viitor.