Samsung a confirmat oficial dual sim-ul Galaxy S4
Galaxy S4 Duos va fi numele varfului de gama de la Samsung in varianta dual sim, dedicat in special pietei din China.
Chinezii se vor bucura in cateva saptamani de un Galaxy S4 un pic mai performant decat restul lumii. Este vorba de dual sim-ul Galaxy S4 Duos, un telefon cu numele de cod I9502. Acest model se va numara printre singurele din piata care sunt capabile sa primeasca apeluri simultane de la doi interlocutori, ambele retele aferente celor doua cartele SIM fiind functionale simultan in orice moment.
La capitolul hardware, Samsung Galaxy S4 Duos are specificatii similare cu varianta obisnuita de S4. Singura diferenta majora este ca aceasta versiune va fi dotata cu procesorul octa-core Exynos 5, tactat la 1,6 GHz. Dupa cum stim, prea putine tari vor primi un S4 dotat cu octa-core datorita compatibilitatii cu diferite frecvente LTE . In rest, vorbim de un generos ecran Super AMOLED Full HD de 5 inci si 2 GB RAM. GPU-ul prezent in configuratie este un PowerVR SGX 544MP3. Camera de pe spate va fi de 13 megapixeli, in timp ce camera frontala va avea un senzor de 2,1 megapixeli, ambele caracteristici fiind identice cu cele din versiunea de S4 cu un singur SIM. Sistemul de operare preinstalat va fi un Android 4.2.2 Jelly Bean mascat efectiv de amalgamul de functii smart proprietare Samsung.
Per ansamblu, sunt convins ca cea mai buna piata pentru astfel de terminale este China. Din pacate, regret faptul ca Samsung nu face eforturi mai mari sa aduca terminalele sale dual sim high end si in alte parti ale lumii.