02 dec. 2013 | 13:10

O aventură la furat de Xbox One

ACTUALITATE
O aventură la furat de Xbox One

La scurt timp după lansarea noilor console şi PS4, interesul pentru respectivele produse a inspirat nişte hoţi să meargă la furat.

THIEF

După vreo opt ani de la lansarea vechilor console, atât au lansat în câteva pieţe consolele next-gen. Cum s-a întâmplat şi cu PS3 şi Xbox 360, la scurt timp de la lansare s-au creat găşti de fani, de o parte şi de alta a baricadei. Cu toate că există foarte multe similarităţi hardware între cele două produse, aproape nimeni nu poate să convingă fanii Microsoft să facă tranziţia la Sony sau invers.

Pentru că interesul continuă să fie foarte mare pentru ambele dispozitive, ambii producătri petrec perioada îmediat următoare încercând să asigure stocuri suficiente pentru sărbătorile de iarnă. În această perioadă, în care gamerii sunt mai predispuşi să facă investiţii majore în astfel de linstrumete, continuă să fie un proces laborios menţinerea ambelor console în stoc. Această situaţia de incertitudine vizavi de stocuri a stat la baza evenimentelor de mai jos.

La un magazin GameStop din Indianapolis, Statele Unite, doi hoţi au jefuit rafturile cu scopul unic de a pleca cu toate consolele Xbox One din magazin. Se pare însă că apartenenţa celor doi la consolele Microsoft nu le-a purtat noroc. Doi angajaţi ai magazinului au fost duşi într-o antecameră şi legaţi. După câteva explicaţii menite să justifice lipsa stocurilor de Xbox One, hoţii au fost nevoiţi să facă un compromis. În final, au plecat cu nouă console PS4 în valoare de 3600 de dolari. În virtutea inerţiei, au smuls şi o cameră de supraveghere de pe perete pe care au luat-o cu ei.

Deşi este greu de înţeles logica unor hoţi de a se fixa pe Xbox One, sunt curios dacă nu cumva răspunsul se rezumă la preţul mai mare cu 100 de dolari al consolei Microsoft. A, și încă ceva: până la această oră, nu a fost arestat nici un suspect pe marginea subiectului.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele