Jocurile de Xbox One te vor lasa rapid fara spatiu pe consola
In cazul in care ati auzit prea multe vesti bune despre Xbox One in ultima perioada, se pare ca spatiul va fi o problema mai importanta decat ati crede.
Cum e si normal, daca veti deveni unul dintre utilizatorii noilor console de gaming, va veti putea descarca cele mai noi jocuri de pe magazinele virtuale ale celor de la Sony si Microsoft. Desi in respectivul scenariu va asumati faptul ca foarte multi GB de spatiu se vor duce pe un joc, se pare ca exact acelasi lucru se va intampla si daca veti cumpara jocurile pe discuri.
Fenomenul a fost depistat de un utilizator Reddit, cu numele de BenneyBopper, si vizeaza exclusiv consola Xbox One. Informatiile pe care respectivul si-a bazat concluzia au avut ca provenienta o sursa cat se poate de sigura, carcasele jocurilor dintr-un magazin cu numele de EB Games.
Jocurile de Xbox One avute in vedere au fost Dead Rising 3, Ryse si Forza Motorsport 5. Fiecare dintre acestea va necesita, obligatoriu, instalarea unui pachet semnificativ de date pe hard disk-ul de 500GB al consolei create in Redmond. Dead Rising 3 si Forza Motorsport 5 se vor ,,limita” la 35 de GB de hard disk, in timp ce Ryse va ridica aceasta limita la un generos 47 de GB. Un calcul simplu scoate in evidenta, din start, o limitare de 10 – 14 jocuri.
Daca sunteti tentati sa schimbati hard disk-ul intern al consolei, raspunsul oficial pe acest subiect este simplu: nu se poate. In teorie, spatiul poate fi extins prin intermediul unor hard disk-uri externe sau al unor memorii USB. Problema? O functie atat de importanta nu va fi disponibila la lansare ci va veni ulterior printr-un update de software. Pana atunci, daca faceti tranzitia la Xbox One, acesta este inca un element pe care trebuie sa-l aveti in vedere.