Alcatel Idol X+ şi BOOMBand – un smartphone high end şi o brăţară inteligentă
Chiar dacă nu este primul brand care vă vine în minte când vă gândiţi la smartphone-uri, cei de la Alcatel tocmai au lansat un smartphone de vârf.
Deşi în urmă cu 10 – 15 ani telefoanele Alcatel erau destul de populare, chiar şi în România, acum se pare că-şi dedică o mare parte din timp pieţei asiatice. În încercarea de a face valuri semnificative în teritoriu, după ce am văzut câteva zvonuri vizavi de acest aparat, compania franţuzească împreună cu TCL Communication tocmai au lansat oficial noul Idol X+. Pentru a nu ocoli trendul gadgeturilor portabile inteligente, smartphone-ul vine la pachet cu o brăţară intitulată BOOMBand. Din comunicatul producătorului aceasta din urmă pare similară ca şi funcţionalitate cu Jawbone Up. Comunică cu telefonul prin Bluetooth şi face o treabă foarte bună în a vă monitoriza activitatea fizică de pe parcursul zilei şi în a vă avertiza în momentul în care aţi plecat de undeva şi aţi lăsat Idol X+-ul în urmă.
În ceea ce priveşte configuraţia hardware a terminalului, acesta va fi construit în jurul unui panou Full HD 1080p de 5 inci. La interior va ascunde un procesor octa-core tactat la 2 GHz, cu numele de MediaTek MT6592 şi 2GB de memorie RAM. Memoria internă va fi de 16GB, camera principală de 13 megapixeli şi bateria de 2500 mAh. Pentru că grosimea a devenit foarte importantă la astfel de gadgeturi, Alcatel Idol X+ se va încadra în 7,9 milimetri şi va avea o margine a ecranului de doar 1,9 milimetri.
Cu toate că momentan nu suntem siguri dacă se va comercializa în afara Chinei, începând cu 15 ianuarie, pachetul din imagine va putea fi achiziţionat de pe teritoriul asiatic cu aproximativ 330 de dolari.