08 apr. 2016 | 11:28

Ce se întâmplă dacă trișați când jucați The Divison

Gaming
Ce se întâmplă dacă trișați când jucați The Divison

Trișatul în jocurile multiplayer este un gest foarte josnic și frustrant, iar cei de la Ubisoft vor să prevină astfel de acțiuni în The Division pe termen lung.

De-a lungul anilor au apărut online multiple unelte ce pot fi folosite de gameri pentru a înșela sistemul în jocuri multiplayer, mai ales în cazul unor FPS-uri foarte populare, precum Counterstrike. Se pare însă că și în The Division au apărut utilizatori care trișează, iar Ubisoft vrea să-i elimine permanent pe aceia din lista de jucători.

Printr-un nou update ce urmează să fie lansat săptămâna viitoare pentru The Division, pe lângă numeroase remedieri de bug-uri, va fi integrat un sistem laborios de raportare la Ubisoft al celor care trișează în partide multiplayer sau, prin diverse gesturi virtuale, crează probleme celorlalți jucători. Rapoartele vor fi analizate cu atenție, iar cei care vor fi descoperiți că trișează, vor fi banați permanent. Asta înseamnă că nu se vor mai putea bucura niciodată de componenta multiplayer din The Division.

În prima etapă, trișorii vor fi avertizați și vor primi o suspendare pe trei zile. Dacă nu se învață minte și continuă să trișeze, în momentul în care vor fi prinși a doua oară, vor fi banați permanent. În acest caz particular, nimeni nu va avea ocazia să greșească și a treia oară.

În teorie, trișatul în The Division nu ar trebui să fie foarte facil, având în vedere că există deja un sistem preventiv integrat la nivelul serverelor de multiplayer. Pentru că acesta nu este însă perfect, începând cu 12 aprilie, va fi suficient să scrieți în consolă sau în fereastra de chat /report urmat de numele jucătorului și să apăsați pe Enter pentru confirmare.

În altă ordine de idei, Ubisoft avertizează jucătorii să nu abuzeze de funcția de raportare, deoarece este posibil ca unii adversari să fie mult mai buni decât voi.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele