Samsung Galaxy S7 a trecut și pe la noi la review. Am descoperit, încă de la evenimentul de lansare din Barcelona, un dispozitiv căruia nu îi găsești prea ușor cusururi, un dispozitiv foarte apropiat de perfecțiune.
Nu mă pot considera un fan Apple în ceea ce privește smartphone-urile. Recunosc, aduc performanțe excelente și camere foto greu de egalat, dar la capitolul design nu m-au dat niciodată pe spate, iar asta se extinde și la designul – la UX-ul, mai bine zis – sistemului iOS, care mi s-a părut, cel puțin în ultimii ani, mult mai încâlcit decât Androidul. Totuși, am o plăcere incredibilă să urmăresc evenimentele de lansare ale Apple și, în special, clipurile de promovare care au vocea lui Jony Ive pe fundal. Pasiunea cu care vorbește despre dispozitivele pe care le ”desenează” mă încântă mai mult decât produsele în sine. În capul meu, Ive vorbește mereu despre un smartphone mai bun decât cel pe care tocmai l-a lansat și dacă designerul-de-legendă britanic a pus mâna pe Samsung Galaxy S7, sunt sigur că acele cuvinte de laudă direcționate, de regulă, către iPhone-uri, i-au venit instant în cap.
”Pentru a creea un produs cu adevărat extraordinar, ne-am îndreptat atenția spre natură. Ne-am imaginat o piatră netedă, simetrică, care strălucește pe marginea unui lac – o singură bucată, șlefuită de apă și de timp. Am încercat să reproducem această perfecțiune și am folosit doar materiale găsite în natură. Pentru ca atunci când pui mâna pe noul Samsung Galaxy S7 să ai un sentiment familiar, dar și un fior de entuziasm” – asta îmi place să cred că ar spune Ive despre Galaxy S7, iar dacă el nu o va face, mă puteți cita pe mine. Mai jos găsiți review-ul nostru pentru Samsung Galaxy S7 și S7 edge.
Samsung Galaxy S7 poate fi cumpărat de AICI, iar versiunea S7 edge este AICI.
Review Samsung Galaxy S7 și S7 edgeAcesta este review-ul nostru pentru Samsung Galaxy S7 și S7 edge: http://goo.gl/DTR8Ec
Posted by playtech.ro on Tuesday, 15 March 2016
Voi începe direct cu specificațiile, pentru că la partea de design nu s-au schimbat foarte multe (și în același timp s-a schimbat totul sic!). Samsung Galaxy S7 are un display de 5,1 inch cu rezoluție QHD, probabil același panou S-AMOLED pe care l-am văzut și pe modelul de anul trecut. S7 edge vine cu un display ceva mai mare, de 5,5 inch, cu aceeași rezoluție. Pe partea de procesare, românii vor avea acces la modelele cu procesoare Exynos 8890, cu opt nuclee. Procesorul funcționează în paralel cu 4GB RAM, iar utilizatorii vor putea opta pentru versiuni cu 32 sau 64GB spațiu de stocare. Camerele foto sunt de 5, respectiv 12MP, cei de la Samsung renunțând la senzorul de 16MP, pentru unul de rezoluție mai mică, dar considerabil mai bună, în special în condiții de lumină scăzută. Bateriile sunt mai mari. Samsung Galaxy S7 vine cu un acumulator de 3.000 mAh, iar versiunea edge are o baterie de 3.600 mAh. Senzorul de amprente este acolo unde a fost și anul trecut, iar slotul pentru card microSD a fost introdus din nou, la fel și rezistența la apă.
Display-ul este extraordinar, dar nu vă voi spune foarte multe despre el, pentru că e similar cu cel de pe modelul de anul trecut. Culori incredibil de vii, rezoluție perfectă, contrast puternic și luminozitate mare. Singura diferență pe care am observat-o a fost că lumina nu mai transformă display-ul în oglindă, cum am pățit cu S6 sau cu Note 5, dar asta se datorează mai mult sticlei de deasupra decât ecranului în sine. Și luminozitatea ar fi mai mare pe noul panou folosit de Samsung.
Designul este unul dintre elementele cheie care diferențiază S7 de restul smartphone-urilor lansate de alți producători. Cum ziceam mai sus, nu s-a schimbat foarte mult comparativ cu S6 dar, în același timp, s-a schimbat totul. S7 a împrumutat formele ușor rotunjite ale S4 și spatele ”arcuit” al Note 5, iar în combinație cu sticla 2,5D care înconjoară display-ul (în cazul Galaxy S7) sau cea curbată până în marginea metalică (în cazul Galaxy S7 edge), Samsung a reușit să creeze un dispozitiv pe care parcă nu ai vrea să îl lași jos din mână. Sticla și metalul rece contrastează plăcut cu pielea caldă a degetelor, iar curburile se potrivesc perfect în căușul palmei. Samsung nu este prima companie care folosește sticlă și metal pentru un smartphone de top (cei de la Apple au făcut-o primii), dar este, cu siguranță compania care a dus acest tip de design la rang de artă.
[related]
Performanțele, după cum ne așteptam, sunt excelente. Promit că am vrut să vă fac și câteva teste benchmark la acest telefon, dar am fost prea absorbit de experiența fără de cusur pe care o oferă telefonul. Am mai zis-o și o repet: producătorii de smartphone-uri cu Android au ajuns, în sfârșit, la performanțele oferite de un iPhone. Au făcut-o prin procesoare cu opt nuclee și cantități enorme de memorie RAM, prin optimizarea interfețelor proprii pe care le pun peste Android. Cu toate că sunt redactorul șef al unei publicații de tech, mă consider un utilizator obișnuit. Vreau ca telefonul meu să poată să ruleze un joc fără să sughită, să-mi deschidă un tab de Chrome din aplicația de Facebook fără să existe vreo întârziere și să mă uit la clipuri video fără ca acestea să îmi afișeze cerculețul care se învârte în mijlocul ecranului. S7 poate face asta. În plus, încărcarea rapidă – atât prin cablu, cât și prin încărcător wireless – garantează că nu vei sta prea mult lipit de perete.
Autonomia este îmbunătățită considerabil atunci când facem o comparație cu modelul de anul trecut. Butonez telefonul mai mult decât îmi place să recunosc, iar asta înseamnă că OnePlus Two-ul meu cedează la ora 14.00 și trebuie pus la încărcat. Țin datele, bluetooth-ul, WiFi-ul, GPS-ul și sincronizarea deschise în permanență, pentru că în momentul în care am nevoie de ceva de pe telefon, nu vreau să stau să fac patru click-uri pentru a-mi face treaba. Samsung Galaxy S7, cu a sa funcție Always On cu tot, rezista până pe la ora 8-9 seara, când ajungeam acasă. Un utilizator mai temperat ar stoarce o zi și jumătate din el fără probleme. Samsung Galaxy S7 edge s-ar duce undeva spre două zile. Nu sunt cele mai mari valori pe care le-am auzit, dar sunt mai bune decât cele pe care le-ai obține cu un iPhone și mai bune decât cele pe care le-ai obține pe un S6.
Camera foto am lăsat-o la urmă, pentru că a reușit să mă uimească. Samsung pune camere excepționale pe telefoane de mult timp, dar anul acesta a reușit să întreacă toată piața, cel puțin în opinia mea. La lumină, fotografiile au detalii excelente și culori naturale. Contrastele sunt bune, dar nu atât de puternice încât să ai impresia că te uiți la o imagine photoshopată. Focalizarea este rapidă, iar declanșarea instantă. Ai apăsat de două ori pe butonul de home, ți s-a activat camera și imediat ai făcut și poza, fără să ratezi momentul. Noaptea, când lumina este scăzută, performanțele sunt la fel de bune. Am fost uimit de cât de bine reușește senzorul de 12MP să capteze orice urmă de lumină și să o folosească pentru a ilumina detalii pe care alte camere de pe telefoane nu le-ar putea scoate. Asta se datorează diafragmei cu f1.7, dar și tehnologiei Dual Pixel. Camera nu mărește artificial lumina din poză, înăbușind detaliile cu ”purici” de ISO, iar asta se simte și în fotografiile făcute la interior, la lumină artificială, unde alte camere se descurcă mai prost decât în întuneric. Focalizarea rapidă se observă și pe partea de video, iar stabilizarea optică își face simțită prezența, dar nu este la fel de bună ca cea de pe iPhone 6S Plus.
Rezistența la apă și slotul pentru card microSD le-am lăsat la urmă, pentru că le-am mai întâlnit pe telefoane Samsung. Totuși, mă bucur că ele și-au făcut din nou simțită prezența, pentru că sunt funcționalități cu adevărat utile.
Numărul aplicațiilor preinstalate este, în continuare, destul de mare. Asta înseamnă că dacă vei opta pentru versiunea cu 32GB spațiu de stocare nu vei mai avea foarte mult la dispoziție pentru tine. În plus, parteneriatul cu Microsoft pe partea de aplicații de productivitate se traduce în mesaje enervante de genul ”Instalați Word acum pentru bla bla bla”, pe telefon existând doar niște iconițe, nu aplicațiile în sine.
Display-ul Always On poate fi util, dar nu e pentru mine. E util să vezi mereu ce notificări ai sau cât e ceasul, fără să fii nevoit să deblochezi telefonul, dar soluția putea fi implementată cu mai multă eleganță: de exemplu, cei de la Motorola au implementat un senzor infraroșu pe partea din față, iar ecranul se aprinde pe Moto X dacă treci cu mâna pe deasupra lui. Pentru mine, funcția Always On este una enervantă. Seara, când mă uitam la filme, trebuia tot timpul să mă întind după telefon și să-l pun cu fața în jos, ca să nu văd constant lumina emanată de el. Dacă exista o comandă pentru închidere ALways On. atunci nu aș mai fi avut o problemă, dar activarea și dezactivarea lui din meniul de setări mi-ar da mai multe bătăi de cap decât mi-ar ușura viața.
Sud-coreenii au făcut un telefon apropiat de perfecțiune. S7 este atât de bun încât altor companii le va fi extrem de greu să scoată un produs care să îl întreacă. Problema este că Samsung a ridicat ștacheta atât de sus, încât anul viitor le va fi greu să nu dea cu capul de ea.