De ce ai lua opt exemplare de iPhone 7 unui câine
Într-o perioadă în care este aproape imposibil să pui mâna pe un iPhone 7 din cauza cererii foarte mari, un individ cu foarte mulți bani s-a decis să achiziționeze 8 exemplare pentru câinele său.
Fiecare iPhone nou s-a vândut precum pâine caldă. Asta înseamnă că au existat în prima perioadă de disponibilitate probleme semnificative cu stocurile, iar cei mai mulți doritori au stat la coadă degeaba. În acealși timp, cei care reușeau să pună mâna pe un exemplar, aveau circumstanțele ideale pentru a face speculă. Practic, din cauza faptului că este aproape imposibil să cumperi un iPhone 7, dacă vrei să vinzi un exemplar nou în secunda doi după achiziția din magazin, ai toate șansele să-l dai cu 50% – 70% din preț în plus. Când banii nu sunt o problemă însă, numărul dispoztivelor achiziționate la scurt timp după momentul inițierii disponibilității, este foarte mare.
Exact asta s-a întâmplat în cazul fiului unui miliardar chinez care și în trecut a făcut niște gesturi prostești ce i-au atras disprețul și invidia unei mari mare de internauți. În definitiv, nu este doar o ambiție stupidă să-i cumperi opt exemplare de iPhone 7 câinelui malamut de Alaska, este și o dovadă de prostie imensă. De mâine, câinele nu va începe să dea telefoane sau să se joace Pokemon Go, asta este sigur.
Wang Sicong, persoane din spatele pozelor alăturate, este fiul miliardarului Wang Jianlin din China. Câinele este Coco, iar fotografiile au ajuns pe Weibo. Din câte se pare, este vorba de opt iPhone 7 negre sau aurii. Comentariul pueril care a însoțit poza este ,,Nu înțeleg toate postările demonstratie [pe rețele sociale]. Care-i scopul? Nu mă provocați să o fac.”
În trecut, Wang Sicong a mai cumpărat produse Apple foarte scumpe pentru câinele său, tot pentru a posta imagini pe rețele sociale. La momentul respectiv, a achiziționat două ceasuri Apple Watch Edition de câtre 12.000 dolari bucate, pentru a fi purtate pe lăbuțele din față. În preță, Sicong este descris ca fiind cel mai bogat fiu al Chinei. Tatăl său este directorul Dalian Wanda Group, cel mai mare concern de dezvoltări imobiliare.