20 sept. 2016 | 18:58

Cât costă fabricarea unui iPhone 7

ACTUALITATE
Cât costă fabricarea unui iPhone 7

Ca de obicei, Apple reușește să ne impresioneze prin profitul pe care îl obține de pe urma vânzării de telefoane.

Să fim sinceri: era destul de clar că un astfel de articol avea să apară la un moment dat. Într-un fel sau altul, Apple a reușit, pe parcursul anilor, să-și creeze imaginea unei companii care își vinde telefoanele la prețuri de două sau chiar trei ori mai mari decât costurile de fabricație. De aceea, la câteva săptămâni după lansarea oricărui iPhone, vedem materiale care indică presupusele costuri asociate cu producția unui singur iPhone.

În cazul iPhone 7, Apple reușește încă o dată să impresioneze prin profitul pe care îl obține. Conform unui articol publicat de Phonearena, care îi citează pe cei de la CNN Money, costurile nu depășesc 300 de dolari. Asta în condițiile în care gigantul din Cupertino a adăugat rezistența la apă, un nou procesor Apple A10, camere foto mai bune (iPhone 7 Plus, după cum știți, are două camere foto principale pe spate) și baterii mai mari, eliminând, în același timp, jack-ul de 3,5 milimetri.

Astfel, CNN Money menționează că ecranul dispozitivului ar costa în jur de 37 de dolari, placa de bază ar avea un preț de 74 de dolari, iar camerele foto ar necesita alți 26 de dolari. În continuare, carcase ar costa 22 de dolari, difuzoarele 11,5 dolari, iar bateria 4 dolari. Celelalte componente ar costa 117,5 dolari, astfel că, la final, costul de fabricație al unui iPhone cu o capacitate de 128GB ar fi 292 de dolari, în timp ce utilizatorii îl pot achiziționa doar dacă scot din buzunar suma de 750 de dolari. Desigur, prețul respectiv este valabil doar pentru Statele Unite. În alte țări, precum Brazilia sau Norvegia, un iPhone 7 de 128GB va avea un preț mult mai mare.

Totuși, să nu aruncăm încă cu pietre în oficialii Apple. Cel mai probabil nu au fost luate în calcul numeroase elemente, cum ar fi salariile muncitorilor, software-ul sau costurile asociate cu marketing-ul.