24 feb. 2015 | 12:44

Fără ”XXX” pe blogspot.com. Google interzice pornografia pe platforma Blogger

ACTUALITATE
Fără ”XXX” pe blogspot.com. Google interzice pornografia pe platforma Blogger

Platforma Blogger, deținută de Google, nu le va mai permite utilizatorilor să publice articole care au conținut pornografic.

Inițial, cei de la Google au trimis un email câtorva utilizatori ai platformei în care anunțau schimbările. Acum, compania a confirmat oficial decizia, iar pornografia va fi interzisă complet începând din data de 23 martie.

Reprezentanții Google au declarat că nu le vor mai permite utilizatorilor să afișeze ”imagini video sau foto cu nuditate grafică”.

Blogurile care vor continua să afișeze astfel de conținut nu vor fi șterse, ci vor fi făcute private, putând fi accesate numai de către administratorii blogurilor.

Pe pagina de suport a platformei, cei de la Google spun că nu interzic în totalite nuditatea pe blogurile Blogspot. Dacă imaginile sau clipurile video publicate ”oferă un beneficiu public substanțial” și sunt făcute în scopuri ”artistice, educaționale, de documentare sau științifice”, nu vor fi blocate.

Până acum, persoanele care dețineau un blog de genul blog.blogspot.com aveau voie să publice imagini pornografice numai dacă își marcau corespunzător site-ul, specificând că furnizează conținut pentru adulți. Partea ironică este că, pe atunci, Google spunea, în termenii și condițiile de folosire că ”cenzurarea conținutului de acest gen este o practică care nu este acceptată de un serviciu care se bazează pe libertatea de exprimare”.

Decizia Google de a bloca pornografia ar putea duce la o scădere drastică a numărului de utilizatori. Platforma Tumblr, achiziționată de Yahoo în 2013, le permite în continuare utilizatorilor să publice conținut pentru adulți și este chiar cunoscută de către internauți drept unul dintre cele mai bune servicii de acest gen.