Linux ajunge, în sfârșit, pe telefoane: Ubuntu vine exclusiv în Europa

, 08 Feb, 05:00

După mai multe tentative eşuate de a aduce pe piaţă telefoane cu , cei de la Canonical au reuşit în sfârşit să spargă gheaţa cu ajutorul Meizu şi BQ.

Deşi piaţa de mobile, într-o proporţie covârşitoare, este dominată de iOS şi Android, este interesant de observat cum, la fiecare câteva luni, cineva îşi încearcă norocul cu un nou sistem de operare. De această data nu este vorba de un sistem de operare complet nou, dar având în vedere că vorbim de Ubuntu pentru telefoane, este mai mult decât evident că acesta reprezintă altă mâncare de peşte decât orice alt SO creat vreodată de Canonical.

A trecut mai bine de un an de când am început să discutăm despre perspectiva unui telefon inteligent cu Ubuntu. Acum, în “pielea” lui BQ Aquaris E4.5 , respectivul concept devine realitate. Dacă este să fim pragmatici, în realitate, acesta este un gadget care în urmă cu câteva luni a fost lansat preinstalat cu Android, deci, nu vorbim neapărat de un aparat complet nou. Trecând însă peste acest detaliu de fond, lansarea dispozitivului din imaginea de mai sus trebuie cu adevărat celebrată.

La bază, acesta este un smartphone construit în jurul în jurul unui panou de 4,5 inci cu o rezoluţie nativă de 540 x 960 pixeli. Ascunde la interior un quad core Mediatek Cortex A7 tactat la 1,3 GHz, completat de 1GB RAM şi 8GB memorie internă. Partea de captură este asigurată de o combinaţie între o cameră frontală de 5 megapixeli şi o cameră principală de 8 megapixeli. Cu alte cuvinte, acesta este un smartphone mainstream care face o treabă bună în a-şi justifica preţul nesubvenţionat de 200 de dolari. În cazul în care sunteţi tentaţi de sistemul de operare inovativ, vă puteţi simţi privilegiaţi, deoarece, pentru o perioadă nedeterminată de timp, BQ Aquaris E4.5 Ubuntu Edition se va comercializa doar în Europa.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Citeşte şi...

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail