11 mai 2015 | 17:04

Horoscopul este o minciună pe care oamenii aleg să o creadă în fiecare zi

FEATURE
Horoscopul este o minciună pe care oamenii aleg să o creadă în fiecare zi

Nu știu despre voi (sic!), dar eu mi-am analizat cunoscuții în ceea ce privește atitudinea față de astrologie și am constatat că se împart în trei categorii. Sunt cei care te întreabă ce zodie ești la câteva minute după ce ați făcut cunoștință, ca să știe ei cu cine au de-a face. Apoi, sunt cei care nu văd legătura între alinierea planetelor și destinul ființei umane și cei cărora, pur și simplu, nu le pasă. Personal, sunt fană a ultimelor două categorii. În cele ce urmează, voi explica și de ce. 

Facem abstracție de partea în care oamenii obsedați de horoscop sunt, adesea, enervanți. Să nu ne înțelegem greșit, consider că toleranța e un semn al educației și că noi, în calitate de animale sociale, după cum ne-a numit Aristotel, avem datoria de a avea o atitudine decentă față de orice om și orice idee cu care nu suntem neapărat de acord. Singurul lucru de menționat este că atunci când aperi cu toată ființa o idee, ar trebui să ai și o suită de argumente cu care să o susții.

Aici apare problema în ceea ce privește această pseudoștiință. Cei care leagă prietenii și relații pe baza compatibilității între zodii și care au vaga impresie că știu mai totul despre tine după ce le-ai spus în ce zodie ești nu au argumente științifice. Cel puțin nu unele care să aibă sens. Și ar fi drăguț din partea lor să aibă așa ceva, mai ales atunci când încearcă să îți explice ce fel de om ești pentru că au citit ei un șablon de caracteristici pe Internet. Ținând cont de faptul că suntem în secolul 21, poate că ar trebui să credem mai puțin și să cercetăm mai mult.

Cum a apărut astrologia și care e diferența față de astronomie

Cu mii de ani în urmă, oamenii au început să se întrebe ce sunt, de fapt, punctele luminoase care apar pe cer în fiecare noapte şi de ce Luna îşi schimbă mereu forma. Din această curiozitate s-au născut astrologia şi astronomia.

NASA Nebuloasa Orion Cap de cal

Între aceste două domenii există însă o deosebire esenţială: astronomia cercetează prin metode ştiinţifice obiectele din spaţiul cosmic, în vreme ce astrologia caută să explice modul în care aceste corpuri cereşti şi mişcarea lor influenţează viaţa terestră, caracterul şi destinul oamenilor.

Cele două ramuri s-au separat în 1600. Astronomia a evoluat separat, bazându-se pe teorii riguroase, iar predicţiile astrale au rămas în sfera astrologiei. Primele observații astronomice au fost făcute în anul 3000 înaintea erei noastre, iar conceptul de zodiac a fost creat de babilonieni. Nu are sens să facem un istoric al tuturor popoarelor care, aflându-se într-o fază incipientă a evoluției, căutau să își explice Universul prin fel și fel de mijloace. Totuși, trebuie știut că fiecare a încercat să își explice prezența și, mai ales, viitorul prin elementele naturii și spațiului.

Când a început să decadă astrologia și cum e văzută în prezent

Începând cu secolul al XVII-lea, astrologia a început să piardă tot mai mult din credibilitatea ştiinţifică de care se bucura în Antichitate şi ulterior. Astronomii şi fizicienii au contestat capacitatea ei de a explica fenomenele din univers, iar de atunci este considerată o pseudoştiinţă. Pentru că o știință care nu se bazează pe dovezi științifice nu e tocmai validă.

Astrologia promovează gândirea necritică. Astronomul Phil Plait spune că acest sistem pune accent pe datele care susţin o ipoteză promovată şi le ignoră pe cele care o contrazic, iar acest lucru distruge gândirea raţională, critică. De asemenea, credinţa în zodii şi horoscop presupune convingerea că există o predestinare, că orice schimbare este imposibilă şi chiar de nedorit.

Carul mare si alte constelatii

După cum spunea Carl Sagan în documentarul „Cosmos”, astrologia are încă succes pentru că dă un sens superior rutinei zilnice, oferă iluzia că fiecare om este conectat cu Universul, că viaţa lui este controlată de semnale cosmice. Astrologii susţin ideea unui destin imposibil de schimbat, a evenimentelor care sunt „menite să fie”, nu provocate de acţiunile oamenilor. Dar să nu uităm că predicțiile pe care le auzim la știri sunt scrise de oameni cu imaginație, capabili să descrie niște situații vagi, în care oricare dintre noi s-ar putea afla oricând.

De ce nu e sănătos să te ghidezi după horoscop

De asemenea, cei care cred în astrologie tind să-i judece pe oameni în funcţie de zodiile acestora, fără să mai fie interesaţi să-i cunoască cu adevărat. După cum spune Benjamin Radford pentru Discovery News, atitudinea aceasta greşită şi simplistă este similară rasismului.

Oamenii nu sunt judecaţi individual, ci incluşi automat într-un grup, de la care se aşteaptă un anumit comportament, apărând astfel prejudecăţile. Iar aceste prejudecăţi îi vor face pe oameni să caute în mod special detaliile care să le confirme ideile, aşteptările. Astfel, multe din trăsăturile esenţiale ale altora vor trece neobservate.

Un alt fenomen care explică succesul de care încă se bucură astrologia este validarea subiectivă. Ea are loc atunci când două evenimente care nu au legătură între ele sunt considerate corelate, din cauza credinţei sau a aşteptării unei persoane, care crede în existența acestei legături. Astfel, oamenii vor găsi imediat corespondenţe între trăsăturile lor de personalitate şi descrierile din horoscop.

zodii

Pentru filosoful Edward W. James, astrologia este irațională nu din cauza numeroaselor probleme cu mecanismele și falsificarea experimentelor, ci pentru că o analiză a literaturii de specialitate astrologice arată că aceasta este infuzată cu o logică eronată și un raționament slab.

“Ce se întâmplă dacă de-a lungul scrierile astrologice întâlnim puțină apreciere a coerenței, insensibilitate flagrantă a probelor, niciun sens al unei ierarhii de motive, o ușoară comandă a forței contextuale a critieriilor, o lipsă de dorinţă încăpățânată în a urmări unde duce un argument, naivitate puternică în ceea ce privește eficienţa explicației, și așa mai departe? În acest caz, cred că avem o justificare perfectă în respingerea astrologiei ca fiind irațională. Astrologia, pur și simplu, nu răspunde cerințelor variate ale raționamentului legitim”, susține James.

În concluzie, horoscopul e un alt soi de zeu în care oamenii cred pentru a nu-și asuma responsabilitatea propriilor vieți și pentru a avea siguranța că o entitate superioară le are în grijă. Să nu uităm, totuși, că în fond, se rezumă la autosugestie. Așadar, data viitoare când auzi la TV că persoanele din zodia berbec vor fi suferi din dragoste, nu te apuca să te cerți cu iubitul sau iubita doar pentru a te asigura că așa va fi.