Cum a ajuns Firefox OS pe televizoarele smart de la Panasonic și ce aduce în plus

, 26 Feb, 13:00

Producătorii de televizoare au vrut să le facă smart, dar prin ecosistem propriu. Au eșuat, în mare parte, și și-au regândit abordarea. Panasonic este ultima companie care face asta, alegând Firefox OS. La Convenția Panasonic din Germania, „Playtech“ a încercat să afle de ce compania a ales o platformă open source și ce face cu ea pe viitor.

Panasonic integrează Firefox OS în ceea ce numește Home Screen 2.0, iar cu această trecere face pasul complet în mediul web. Firefox OS este un sistem de operare construit pe standardele web și a fost lansat inițial pe telefoane și tablete. Acum, ajunge pe televizoare și, precum webOS, acesta ar putea fi mediul cu adevărat potrivit pentru el.

Panasonic nu are un contract exclusiv pentru Firefox, ci mai degrabă este prima companie care să îl adopte. Dacă îl adoptă și alți producători, interesul pentru acesta va crește și va spori și numărul de aplicații, acesta fiind, de multe ori, singurul indice al succesului pentru astfel de platforme. Firefox OS oferă o experiență de utilizare mult mai bună decât vechiul software Panasonic, de la navigare la aplicații și conectivitate. Vechile aplicații au fost portate și au fost aduse unele noi.

Mozilla Firefox OS pe smart TV Panasonic (2)

„Când televizoarele smart au fost lansate în China, aveau, de fapt, o tabletă în interior. Totuși, aplicațiile și modul de utilizare sunt diferite între cele două medii. Primul pas pe care l-am făcut a fost să ne gândim la TV nu ca la un smartphone de 55 de inci. Este, în fapt, un dispozitiv de divertisment pe termen lung, pe când telefonul livrează asta în pachete mici“, a spus Andreas Gal, director tehnic Mozilla, despre trecerea Firefox OS pe „marele ecran“. „Oamenii au așteptări diferite, dar în egală măsură ei încă descoperă modurile potrivite în care pot interacționa cu televizoarele inteligente“, a mai spus acesta.

Mozilla Firefox OS pe smart TV Panasonic (1)

Ce poți face cu Firefox OS pe un smart TV Panasonic

Home Screen 2.0 debutează pe seriile CR850, CR730, CX800, CX750, CX700 și CX680, și este structurat în trei mari dimensiuni. Live TV presupune transmisiunea TV clasică, în direct, putând crea o selecție personală cu canalele prefereate. Partea smart vine cu aplicațiile, iar în timp acestea vor include tot felul de servicii VOD (conținut video la cerere), jocuri și platforme sociale. În final, este zona dispozitivelor, unde le vei găsi pe cele atașate televizorului tău, fie prin cablu sau wireless, prin WiFi , permițând accesul uşor şi rapid la tablete, telefoane inteligente, calculatoare, playere Blu-Ray, carduri SD, stick-uri USB și altele.

„Companiile producătoare de televizoare au o problemă economică mare. Dacă vor să intre în jocul acesta nu e suficient doar să producă hardware, ci să producă și software. Așa ajung să creeze întreg ecosistemul în care bagă foarte mulți bani și care s-ar putea să nu le ducă la succes. Pe de altă parte, poți face altfel. Dacă ești producător de hardware, poți apela la dezvoltatori care au o bază de cunoștințe foarte mare pentru a te ajuta cu software“, a mai spus Gal de la Mozilla. Acești „dezvoltatori“ sunt, în cazul de față, Mozilla și platforma e Firefox OS.

Michikazu Matshushita, managing director Panasonic Marketing Europe

Pentru Panasonic, după cum a declarat Michikazu Matsushita, managing director pentru Panasonic Conumer Marketing Europe, utilizatorilor le pasă doar de experiența de utilizare, nu de cum oferi asta ca producător. „Firefox se potrivește cu viziunea Panasonic, deoarece vrem să le oferim utilizatorilor un mod facil de a accesa conținut din orice sursă, necontând că vine de pe Internet sau prin cablu. Conținutul este cel de care sunt interesați oamenii, nu de platformă“, a afirmat Matsushita.

Un mediu în care orice dispozitiv electronic comunică

Matsushita a mai spus că utilizatorii nu vor neapărat electronice și electrocasnice smart, ci vor unele care le ușurează viața. Abia apoi plătesc pentru acestea. „În urmă cu doi ani am lansat în Japonia electrocasnice smart și am descoperit că oamenii nu plătesc în plus pentru ele. Nu-i interesează. Așa că a trebuit să revenim, să definim limitele, direcțiile și opțiunile pe care le oferim pentru astfel de dispozitive smart“, a declarat Matsushita.

Firefox OS si ce ofera pe televizoarele Panasonic

Paul Gray, analist la IHS, a rezumat cum se prezintă viitorul Internet of Things, în care televizoarele și electrocasnicele vor avea o cotă mare. „Caracteristica principală este că acestea vor comunica. Punându-le la un loc reprezintă mai mult decât luate pe bucăți. Dacă producătorii continuă dezvoltarea în straturi izolate, știm deja unde sfârșesc. Realitatea este că acești consumatori vor o experiență simplă, fără probleme, de aici venind și dezvoltarea telefoanelor smart“, a apreciat Gray. „Unul dintre acele detaliile esențiale e ca orice să poată comunica cu orice“, a mai spus acesta.

Un alt domeniu despre Andreas Gal a vorbit este cel al dispozitivelor purtabile, unul în creștere și care nici pe departe nu și-a conturat forma. „ Nimeni nu știe unde vor ajunge gadgeturile acestea, cum vor arăta și ce vor face. Trebuie însă să oferi o deschidere, ca oamenii să le poată dezvolta. Nu pot spune cum va arăta următorul purtabil, dar cei care îl pot face trebuie să aibă uneltele pentru a-l face“, a spus Gal.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Citeşte şi...

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail