03 nov. 2014 | 12:00

Windows Phone 8.1 ajunge la posesorii de Samsung Ativ S

Windows Phone 8.1 ajunge la posesorii de Samsung Ativ S

La câteva luni după ce posesorii de Nokia Lumia au făcut trecerea la Windows Phone 8.1, respectivul sistem de operare ajunge pe Samsung Ativ S.

Samsung-ATIV-S microsoft windows phone 8.1

Cei care îşi doresc neapărat un Windows Phone aproape de fiecare dată se orientează către un Nokia Lumia, având în vedere că respectivele terminale au parte de un suport software mai mare. Dacă reprezentaţi însă excepţia de la regulă şi v-aţi cumpărat un Samsung Ativ S pentru a experimenta sistemul de operare pentru mobile dezvoltat în Redmond, vă veţi bucura să aflaţi că Windows Phone 8.1 este de acum disponibil şi pentru voi. Acest smartphone a fost lansat în august 2012, Windows Phone 8.1 anul acesta și abia acum cele două se „întâlnesc“.

Ca de fiecare dată în astfel de situaţii, vor fi favorizaţi cei cu terminale achiziţionate la liber, fără abonament. Ulterior, ar trebui ca respectivul sistem de operare să poată fi instalat şi pe smartphone-urile Samsung Ativ S blocate în reţea, după ce fiecare operator şi-a dat acordul. Anunţat iniţial în Italia, nu ar trebui să dureze mai mult de câteva zile propagarea update-ului la toţi posesorii acelui telefon, indiferent de regiunea lor.

Ca funcţionalitate, Windows Phone 8.1 ar trebui să se manifeste printr-un spor de autonomie şi performanţă. În anumite teritorii de pe mapamond, Cortana este un alt bonus încorporat în WP8.1. Sistemul de notificări modernizat, o tastatură actualizată cu suport pentru gesturi şi posibilitatea oglindirii ecranului pe TV fără fir sunt alte câteva detalii care vor bucura posesorii de Ativ S. Tot acum, amalgamul de aplicaţii proprii ale celor de la Samsung preinstalate pe telefon vor primi actualizări importante.