Telefonul modular al Project Ara de la Google va rula o versiune specială de Android L
Deşi nu am auzit de mult noutăţi legate de smartphone-ul modular, se pare că Project Ara e mai aproape de materializare decât credeam.
Anunţat în urmă cu aproximativ un an, abia acum încep să iasă la iveală detalii legate de sistemul de operare care va rula pe smartphone-ul modular.
Conform ultimelor informaţii, este foarte probabil ca Project Ara să se materializeze cândva în 2015 şi tot atunci să devină şi un produs comercial disponibil. Fiind dezvoltat în parte de o echipă Google, nu a existat niciodată vreun dubiu legat de faptul că va rula Android. Nu s-a ştiut însă despre ce versiune va fi vorba.
Paul Eremenko de la Google a declarat că smartphone-ul modular va rula o versiune modificată de Android L. Tot Eremenko a argumentat că un sistem de operare modificat este necesar pentru a fi suportată ideea de hot-swap pentru componente interne. Aparent, nu doar că se doreşte ca utilizatorii să poate schimba piese gen cameră sau alte module, dar se doreşte realizarea acestei operaţiuni în timp ce telefonul este funcţional. „Project Ara va folosi o versiune specială de Android L, dezvoltată în colaborare cu Linaro. Datorită acestei versiuni, modulele, cu excepţia procesorului şi a display-ului, vor putea fi schimbate în timp real. Asta înseamnă că nu va trebui să închideţi telefonul“, a spus acesta.
În ceea ce priveşte disponibilitatea modulelor, pentru a facilita achiziţia lor, se doreşte comercializarea printr-un magazin online, cel mai probabil Google Play Store. În orice caz, mai multe lămuriri legate de evoluţia acestui proiect vom obţine în luna decembrie a acestui an când va avea loc o nouă conferinţă Project Ara.