Google Android L: ce noutăți interesante va aduce ultima versiune de „robot“ [PREVIEW]

, 01 Iul, 12:14

La Google I/O ne-a fost arătată următoarea versiune de Android. Deocamdată se numește „L“, iar noi am testat-o pe un Nexus 5 pentru a vedea ce noutăți ne-a pregătit Google. Putem spune, după un preview, că nu-i rău deloc.

AndroidL-3170

Google Android L este noua versiune a celui mai popular sistem de operare pentru smartphone și tabletă. Din toamnă vom primi versiunea finală, până atunci este oferită doar sub forma unui preview pe care îl poți instala cel mai bine pe un dispozitiv Nexus. Noi am folosit un Nexus 5 și am căutat acele noutăți care să ne facă să iubim acest sistem de operare. Ei bine, nu știu ce să spun despre iubire, dar clar este mult mai plăcut decât versiunile de până acum.

În primul rând, să stabilesc care sunt marile noutăți ale Android L, și acum, și din toamnă: sistem nou de notificări, undeva seamănă cu ce a prezentat Apple pentru iOS 8, undeva sunt extinse lucrurile deja aplicate de Google; o nouă filosofie de design, denumită „Material Design“, care face ca fiecare interfață să se schimbe puțin altfel; un meniu de multitasking diferit, în care sunt aduse atât aplicații web, cât și aplicații native. Deocamdată, sunt doar taburi din browser, dar în timp aici vei regăsi și aplicații web.

AndroidL-3169

Marile noutăți din Android L

Ce vei recunoaște drept nou pe Android L, căci nu sunt prea multe lucruri, e sistemul de notificări și meniul acela cu scurtături rapide pentru setări uzuale: WiFi, Bluetooth, localizare etc. Acum, ferestrele de notificări „plutesc“ deasupra ecranului tău și e o senzație pe care o ai cu tot felul de elemente vizuale. Totul „plutește“ deasupra a ceva pentru a-ți arăta că sub acel lucru mai e încă ceva. E o ierarhizare vizuală foarte bine gândită de Google.

Apoi, există un control mai mare asupra notificărilor și e schimbat modul în care acestea intervin în fluxul tău obișnuit de utilizare. Spre exemplu, un joc nu îți va mai fi întrerupt de un apel, ci vei vedea în partea de sus că te sună cineva, vei putea accepta sau respinge, și jocul va fi tot acolo. De asemenea, poți răspunde rapid la mesaje din acest meniu de notificări. Puteai și până acum în unele, dar nu era la fel de intuitiv.

Mai multe imagini cu Android L preview pe un Nexus 5

[dmalbum path=”/wp-content/uploads/dm-albums/Android L/”/]

În aceeași idee de sporire a funcționalității a fost schimbat și meniul de multitasking, unde sunt aduse aplicațiile deschise și taburi din Chrome sub forma filelor din browser. Cu un swipe de la stânga la dreapta, sau viceversa, le închizi, și poți naviga printre acestea la fel cum faci pe smartphone sau tabletă în filelele de Chrome. Să fim corecți, e o idee pe care Microsoft a avut-o încă din vremea Vista, dar n-a dus-o mai departe, iar în Windows 8 a schimbat cu totul designul.

De ce spune Google că Android L e cea mai mare schimbare

Au fost schimbate și pictogramele de la bază, butoanele pentru Back, Home și Menu, acum fiind un triunghiu, cerc, respectiv un pătrat. În ecranul de standby sunt însă modificări mai serioase. Ai în stânga pictograma de lansare a aplicației Dialer, pe centru ai simbolul de deblocare (deblocarea se face cu un swipe în sus), iar în dreapta poți lansa aplicația camerei foto.

De ce contează Android L?

Da, ei bine, contează. Îl folosești altfel, e un alt aspect, unul care, după cum a spus Matias Duarte, vicepreședinte și responsabil de design pe Android, răspunde la comenzile tale și la navigările tale prin sistem. Navighezi printre contacte? Atunci se schimbă butoanele, astfel încât să-ți fie mai ușor să accesezi ceva ce ai folosi. Și ierarhizarea 3D de care spuneam mai sus te ajută când înțelegi foarte repede că sub o fereastră mai e ceva, un meniu, o fereastră cu setări sau unelte suplimentare.

Nu am apreciat prea mult tastatura, deși găsesc că e primul pas înainte în era digitală, în ceea ce privește tastatura. Până acum, de la iPhone până la Firefox OS, toți au încercat să reproducă digital tastura fizică QWERTY. Acum, e reprodusă, dar nu mai sunt tastele clar delimitate, îți sugerează că se poate schimba foarte ușor, dacă ai nevoie de alte butoane, cum intuia Steve Jobs la prezentarea primului iPhone, când compara tastatura acestuia cu cele fizice de pe Nokia și BlackBerry.

În versiunea de preview Android L arată prea puțin, e doar o „aromă“ a ceea ce va fi „prăjitura“ din toamnă. Totuși, e cea mai mare schimbare prin care a trecut Android și nu doar la nivel vizual, ci la nivel de interacțiune, de recunoaștere a elementelor. Așa cum primul iPhone avea nevoie de o interfață skeumorfică pentru ca utilizatorii să înțeleagă lumea digitală cu care interacționează prin touchscreen, așa Android L mi se pare prima versiunea de Android făcută să-ți placă s-o folosești. Vor mai trece câteva luni până când dezvoltatorii actualizează aplicațiile, și Google are de lucru la acest capitol, dar Android L e o versiune de maturizare a platformei.

AndroidL-3161

Etichete:
Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Citeşte şi...

Comentarii

La interfata din telefonul LG G2 ai astfel de notificari pentru apeluri si mesaje primite.

Am vazut ca vine si cu un mod de eficientizare a bateriei, numit „Project Volta”. Ramane de vazut daca este util la ceva sau nu.

Vlad Andriescu

Teoretic, Android L oferă autonomie cu 36% mai lungă decât celelalte sisteme de operare de la Google. VOrba ta, rămâne de văzut.

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail