04 iul. 2014 | 17:00

HP Slate 8 Plus, o ”nouă” tabletă cu noi specificații

ACTUALITATE
HP Slate 8 Plus, o ”nouă” tabletă cu noi specificații

Știm că HP lucrează la un succesor a tabletei Slate 8, iar imaginea de mai jos aparține unui model pe nume Slate 8 Pro.

HP Slate 8 Pro

Se pare că, din câte spun ”vocile” adică zvonurile, noul model va purta numele de HP Slate 8 Plus. Cam lipsit de imaginație dar fie, trecem cu vederea pentru că nu analizăm departamentul de marketing al companiei, ci produsele acestora. Lista de specificații a ”noii” tablete, despre care oficial nu se știe nimic este mai jos. Desigur, fiind vorba de un zvon acestea pot fi diferite de cele ale produsului final.

HP Slate 8 Plus va avea așadar un ecran de 8 inci cu 1280×800 pixeli. Meh, cam puțin, dar bine, fie, din nou. Procesorul va fi un quad-core de 1.6 GHz, Hisilicon Balong V9R1, fiind astfel prima implementare a unui alt producător decât Huawei, care folosește un chipset Hisilicon. Alte specificații menționează prezența a 1 GB memorie RAM acompaniată de 16 GB stocare internă, o cameră de 5 megapixeli pe spate și una frontală de 1 megapixel. Va veni cu Android 4.4 KiKat ca și sistem de operare. HP țintește piața din Rusia și alte câteva țări din Europa centrală pentru acest model, iar prețul vehiculat ar fi în jur de 299 Euro.

Acum, cu acest preț, și cu specificațiile respective, sunt curios cum se gândește producătorul că va concura cu modele precum LG G Pad 8.3. Probabil că nu va reuși, însă e interesant să îi vedem cum încearcă.