13 apr. 2025 | 20:52

Cel mai tânăr milionar român a fost declarat mort la naștere. A aflat adevărul într-o emisiune: „Mi-au spus că sarcina s-a oprit din evoluție”

Monden
Cel mai tânăr milionar român a fost declarat mort la naștere. A aflat adevărul într-o emisiune: „Mi-au spus că sarcina s-a oprit din evoluție”
Cel mai tânăr milionar român a fost declarat mort la naștere.

Sebastian Dobrincu este cel mai tânăr milionar român, iar povestea lui de viață nu este una ușoară. Cu toate că acum se bucură de tot ceea ce își dorește, tânărul a muncit foarte mult ca să ajungă unde este astăzi.

Sebastian Dobrincu a fost declarat mort la naștere

În cadrul unei emisiuni, acesta a participat alături de părinții lui, iar mama sa a mărturisit că a trecut prin clipe forte grele la naștere, deoarece doctorii i-au spus că sarcina s-a oprit din evoluție.

Aceasta a mărturisit că doctorii au rugat-o să își sune soțul ți să îl anunțe ca va intra într-o operație de urgență, deoarece sarcina ei s-a oprit din evoluție. Din acel moment, nu își mai amintește clar ce s-a întâmplat. După intervenție, s-a trezit confuză, simțind că nu mai are niciun motiv să trăiască. Totuși, momentul neașteptat al salvării a venit când medicul i-a pus o mână caldă pe frunte și i-a spus că a născut un băiețel sănătos de 4,5 kg, încurajând-o să se recupereze rapid, pentru că micuțul era deja plin de viață.

„Mi-au spus să îl sun pe soțul meu și să îi spun că voi intra de urgență în operație la 22:30 pentru că sarcina s-a oprit din evoluție. Nu mai știu după, dacă am sunat, ce am făcut. Mi s-a spus clar că sarcina s-a oprit din evoluție și că trebuia să fiu operată urgent. Cert este că m-am trezit, nu știam dacă mai trăiesc, oricum nu mai conta, era prima operație, nu mai aveam nici eu de ce să trăiesc. La un moment dat am simțit o mână caldă pe fruntea mea, domnul doctor m-a felicitat și mi-a spus că am adus pe lume un uriaș de 4 kilograme 500 și că trebuie să mă fac foarte repede bine pentru că face gălăgie”, a mărturisit mama lui Sebastian Dobrincu.

Cel mai tânăr milionar român a fost declarat mort la naștere.

Cel mai tânăr milionar român a fost declarat mort la naștere.

Când s-a răcit relația dintre Sebastian Dobrincu și părinții săi

Mama lui Sebastian Dobrincu mărturisește că relația cu fiul ei s-a răcit destul de devreme, dar sugerează că stilul autoritar în care a fost ea crescută a influențat modul în care l-a educat. Deși a vrut o abordare mai deschisă și empatică, realitatea a fost mai complicată decât intențiile sale.

„Sincer, s-a răcit destul de devreme. Adică depinde ce înseamnă că s-a răcit. Am fost mereu mai stricți, cu milităria jos din pod și că nu ai dreptul să spui prea multe în fața părinților. Eu am citit foarte multe cărți chiar în timpul sarcinii și îmi doream să am cu totul o altă abordare”, a mai spus mama lui.