Medal of Honor: Warfighter – Soldat fara medalie [REVIEW]

TEHNOLOGIE

Seria Medal of Honor are o istorie interesanta. Aceasta a dat startul intregii “mode” de shootere bazate pe evenimentele celui de-al doilea Razboi Mondial, insa creatorii sai au plecat din echipa originala pentru a crea principalul rival: Call of Duty. Dupa succesul pe care shooterul celor de la Activision l-a avut odata cu pozitionarea actiunii in era moderna, EA a decis ca a venit momentul si pentru Medal of Honor sa faca aceasta tranzitie.

Rezultatul a fost reboot-ul seriei, care a fost primit de mai toata lumea cu reactii nu foarte pozitive. Acum, dupa doi ani de la lansarea acestuia, echipa de la Danger Close spera sa imbunatateasca formula cu Medal of Honor: Warfighter, care vine cu un nou motor grafic si cu o campanile nou-nouta, bazata pe fapte reale. Sunt insa aceste doua de ajuns pentru a sta in calea gigantului de la Activision?

Poveste

Jocurile Call of Duty sunt recunoscute pentru campania scurta si plina de adrenalina, presarata cu tot felul de evenimente regizate in stilul „Michael Bay”. Seria amintita anterior fiind principala sursa de inspiratie pentru Danger Close, Medal of Honor incearca sa dea startul povestii intr-un stil asemanator. Doua personaje din jocul precedent, Preacher si Mother se furiseaza intr-un port pachistanez, insa jocul nu explica foarte bine ce cautau exact trupele americane acolo. La nici cinci minute de la inceputul misiunii totul incepe sa sara in aer, iar cei doi sunt pusi in situatia de a se lupta printre containere pentru a scapa cu viata. Pentru a accentua acest start exploziv, echipa a aruncat la sfarsit si o confruntare cu un elicopter, dupa care vedem in sfarsit ecranul de inceput: “Medal of Honor: Warfighter”.

Când scăpăm de vortexul polar. De când se opresc ninsorile și cresc din nou temperaturile

Zodiile care vor renaște precum pasărea Phoenix în decembrie 2024. Uită de toate supărările, norocul le va surâde

Toate bune si frumoase din punct de vedere al prezentarii, dar unde este contextul? Nici dupa aceste evenimente nu este explicat mare lucru. Intre fiecare dintre cele cateva misiuni ale campaniei il putem vedea pe Dusty, mascota jocului precedent din serie. Acesta vorbeste intotdeauna la telefon cu diversi membri ai noii echipe Mako despre un anume explozibil P.E.T.N. si un anume terorist numit “The Cleric”, pe urmele caruia vor alerga tot jocul. Din pacate insa, legaturile dintre misiuni sunt inconsistente, iar jucatorii sunt aruncati in pielea diversilor soldati parca la intamplare. Nici cele cateva secvente cinematice in care Preacher, considerat probabil eroul acestui joc, este prezentat in afara luptei nu reusesc sa aduca vreun sens povestii din Warfighter.

Rezultatul este inca o “salata de varza” marca Danger Close, parca si mai incoerenta decat cea a lui Medal of Honor din 2010. Desi exista cateva momente mai tensionate si unele secvente regizate frumos, este greu sa te poti atasa de vreunul dintre personaje si este foarte greu sa urmaresti evenimentele care se desfasoara in fata ta. Pe de alta parte, nici nu ai prea mult timp pentru a face asta, intrucat secventele de “poveste” sunt putine si rare, iar jocul dureaza aproximativ cinci ore. Personal l-am terminat intr-o zi de duminica dintr-o singura sesiune pe dificultatea medie si recomand parcurgerea acestei componente a lui Medal of Honor: Warfighter doar in cazul in care nu aveti ceva mai bun de facut.

Gameplay

La capitolul gameplay nu sunt foarte multe de zis, intrucat vorbim despre un shooter militar plasat in zilele noastre. Ca in cazul majoritatii titlurilor de acest fel, avem de a face cu o selectie vasta de arme realizate intr-un mod realist. Din pacate insa, jocul nu prea incurajeaza schimbarea acestora, putand termina fiecare misiune cu arma pe care o primesti la inceput.

Motivul pentru acest lucru este faptul ca munitia este in mare parte infinita. Spre diferenta de alte jocuri de acest gen, in Medal of Honor Warfighter poti apela in orice moment la aliatii controlati de AI pentru a face plinul tuturor armelor din dotare. Acest lucru scade foarte mult nivelul de dificultate al campaniei, putand practic tine apasat pe butonul de atac apoape non-stop. Pentru a usura lucrurile si mai mult, pistoalele din joc vin cu munitie infinita de la sine, fara a mai fi nevoie de a apela la coechipieri.

Cum probabil suntem obisnuiti deja, structura campaniei este cat se poate de rigida. Jucatorul trebuie sa ajunga din punctul A in punctul B, unde va trebui sa distruga ceva sau sa elimine o tinta pentru a putea avansa. Acest drum este din cand in cand intrerupt de cate o secventa in care echipa Mako sparge cate o usa, iar apoi elimina toti oponentii care se afla in spatele acesteia, printr-o secventa in slow-motion. Este un element imprumutat din seria Call of Duty, dar implementat de prea multe ori pe parcursul campaniei.

In rest, avem de a face cu sute de inamici care sunt putin mai inteligenti decat o scandura de lemn, clasicele secvente de sniping, de plantat bombe, de controlat cine-stie-ce robot sau echipament ultra modern si de condus un vehicul. Aceasta din urma este probabil cea mai interesanta componenta a jocului de fata, intrucat nu am mai vazut astfel de secvente realizate atat de bine intr-un shooter de acest gen.

Practic, jocul iese din motorul grafic Frostbite 2 pe care este construit si porneste o alta instanta, care ruleaza pe un engine diferit. Echipa Criterion, responsabila pentru seria Burnout si mai nou cu Need for Speed, a dat o mana de ajutor celor de la Danger Close, pentru a realiza doua niveluri de condus foarte bine realizate. Acestea sunt plasate pe strazile oraselor Karachi si Dubai, iar durata lor este peste medie. Fiecare dintre acestea ofera cam 15-20 de minute de gameplay pline de adrenalina. Controlul vehiculelor este foarte bine realizat, insa este pacat ca in cadrul acestora nu exista momente in care sunt folosite si arme.

Din fericire, componenta de Single Player nu este tot ce are Medal of Honor: Warfighter de oferit. Jocul include si un mod Multiplayer, care de data aceasta a fost dezvoltat chiar de Danger Close, fara prea mult ajutor din partea studioului DICE. Aici avem de a face cu o serie de moduri de joc bazate exclusiv pe echipe, majoritatea fiind variatii ale unor moduri clasice. Avem practic de a face cu moduri asemanatoare cu Team Deathmatch, Domination sau Siege, pe care le stim din alte jocuri mai competente.

Putem alege dintre sase specializari, fiecare dintre acestea oferind acces la mai multi soldati. Pentru a debloca soldatii fiecarei clase, trebuie avansat prin rangurile de multiplayer. De asemenea, arme si atasamente pentru acestea pot fi deblocate in functie de soldatul folosit in lupta, insa pentru echipament nou parca trebuie sa muncesti putin cam mult. Hartile sunt de dimensiuni mici si medii, comparabile cu cele din Call of Duty, chiar daca stim din Battlefield 3 ca motorul grafic Frostbite 2 poate sa ofere medii de joc vaste. Astfel, gameplay-ul este mult mai apropiat de ceea ce primim din partea shooter-ului de la Activision, desi comportamentul armelor este complet diferit. Este important de mentionat ca in multiplayer, jucatorul are tot timpul pe ecran un indicator numeric de sanatate, care se regenereaza cand acesta nu se afla in lupta.

Jocul ofera doar acces la matchmaking din meniul de multiplayer, insa gratie serviciului Battlelog, in versiunea de PC a jocului, se pot alege si serverele intr-un mod asemanator cu cel din Battlefield 3. Din pacate, acestea sunt fie nepopulate, fie prea departate, lag-ul fiind o problema majora a multiplayer-ului din Warfighter. Lipsa serverelor din Romania se face astfel simtita aici.

Tot pe Battlelog poate fi experimentat si jocul social Nations, care incurajeaza fanii Medal of Honor sa investeasca monedele castigate in multiplayer pentru a pozitiona propria tara intr-un clasament mondial. Din pacate, Romania este intotdeauna cu cateva zeci de locuri sub “campion”, intrucat este nevoie de contributia a 500 de jucatori care sa investeasca in Nations pentru a “califica” tara pe un loc in Top 10.

Grafica si Sunet

Stiam deja ca Frostbite 2 este capabil sa ofere o fidelitate grafica superioara, fiind deja folosit de Battlefield 3 si Need for Speed: The Run. Ambele jocuri au oferit grafica peste medie, iar Medal of Honor: Warfighter nu dezamageste foarte mult la acest capitol. Din pacate insa, aceeasi probleme intalnite si in jocurile mentionate anterior se gasesc si aici: chipurile personajelor sunt complet neconvingatoare. In timp ce arhitectura nivelurilor este realist realizata, personajele principale sunt in continuare robotice.

Pentru a asigura un framerate ridicat, Danger Close a renuntat la multe dintre bunatatile care au facut din Battlefield 3 un joc atat de aratos. Astfel, mai poti vedea pe ici pe colo cate o textura mai slaba, o cladire mai putin detaliata prin fundal, sau un efect special neconvingator. In mijlocul actiunii insa, totul arata bine. Exploziile sunt bine realizate si mi-a placut insa foarte mult sa vad ca au fost pastrate pe alocuri si elementele destructibile din Battlefield, chiar daca nu sunt realizate cu aceeasi atentie la detalii.

Pe tot parcursul jocului intalnim focuri de arma si explozii realiste, insa pe partea audio, vocile personajelor sunt la fel de importante. Am stabilit deja ca scenariul jocului este slab, insa asta nu este deloc vina actorilor, care fac o treaba buna in a incerca sa para convingatori. Oricat de proaste sunt replicile si de cat de incoerenta este povestea, actorii care dau viata personajelor Mother, Preacher, Stump, Voodoo, Dusty si restul echipei Mako reusesc sa ofere voci autentice. Pe partea muzicala insa nu s-a pus mare accent, jocul fiind limitat la clasica muzica de actiune cu acorduri de chitara cu influente orientale pe alocuri. O alegere functionala si de efect, insa nimic nou sub soare.

Concluzii

EA ar trebui sa se gandeasca foarte bine la viitorul seriei Medal of Honor, intrucat Warfighter nu a facut mare lucru pentru a propulsa aceasta licenta inainte. Jocul precedent deja ranise increderea fanilor, iar cel de fata nu face decat sa continue pe acelasi drum. Nu avem de a face cu un titlu mai bun sau mai prost decat cel din 2010, ci cu unul de calitate asemanatoare.

Noul Medal of Honor aduce o campanie mediocra cu putine momente memorabile, un multiplayer banal si o prezentare care nu iese in evidenta cu nimic, in timp ce concurenta reuseste sa se autodepaseasca de la an la an. Daca nu mai puteti fara doza de shootere militare anuala, incercati sa va aprovizionati din alta parte. Medal of Honor: Warfighter nu este capabil sa satisfaca nevoile unui pasionat ala acetui gen de jocuri.