Vestea momentului pentru românii cu casă la curte: așa scapi de amenzi, de scandal cu vecinii
În cazul în care locuiești la casă și tocmai te-ai gândit să-ți construiești, spre exemplu, un nou foișor în curte, află că nu prea poți să faci asta „de capul tău”, mai ales dacă nu ai „cei mai simpatici” vecini.
Același lucru se aplică inclusiv pentru șezlonguri și umbrele, după cum îți vom explica în cele ce urmează.
Dacă nu ții cont de doleanțele celor ce se află dincolo de gardul tău, există marea posibilitate să ai probleme cu ei și, de ce nu, chiar cu legislația în vigoare.
Ce se poate întâmpla, în acest caz
Evident, totul depinde și de relația pe care o ai cu vecinii tăi, întrucât, dacă nu are cine să te raporteze, nu are nici cine să te controleze, însă dacă ai ghinionul să dai peste acei vecini care, în mod evident, sunt mai răi ca „dușmanii”, ai face bine să nu construiești nimic în imediata apropiere a gardului care te separă de aceștia.
Așa cum menționam anterior, se aplică în cazul unui foișor, dar și în cazul amplasării unui loc de „plajă”, în curtea ta.
Ai putea avea tendința să crezi că în curtea ta poți face orice, de vreme ce acel spațiu îți aparține, însă nu este chiar așa.
Dacă nu ții cont de o distanță de bun simț, vecinul tău te poate notifica, totul ca ulterior să te cheme chiar în judecată pentru asta, dacă nu ajungeți la o înțelegere, în acest sens.
Așadar, înainte de a cheltui bani, poate că n-ar fi rău să te consulți cu vecinul, întrucât, dacă veți ajunge la proces, ai șanse reale să pierzi din două direcții.
În plus, dacă foișorul din curtea casei tale nu este demontabil și are fundație, va trebui să ceri autorizație de construcție.
Mai exact, Articolul 3 din legea 50/1991 spune că „Autorizația de construire se eliberează pentru: lucrări de construire, reconstruire, consolidare, modificare, extindere, schimbare de destinație sau de reparare a construcțiilor de orice fel”.
În consecință, poți primi o amendă cuprinsă între 1.000 lei și 100.000 lei, dacă nu respecți autorizația.