08 feb. 2023 | 12:01

Moțiunea USR şi PFD împotriva lui Bode a picat în Parlament. Câte voturi au fost

ULTIMA ORĂ
Moțiunea USR şi PFD împotriva lui Bode a picat în Parlament. Câte voturi au fost

Purtătorul de cuvânt al USR, Ionuț Moșteanu, a anunțat că partidul va iniția o nouă moțiune simplă împotriva ministrului de Interne, Lucian Bode. 

Moțiune simplă împotriva lui Bode

Update 8 februarie, ora 11.58. Moțiunea simplă împotriva ministrului de Interne, Lucian Bode, a fost respinsă de Camera Deputaților. Au fost 90 de voturi pentru, 189 contra și trei abțineri.

Update 8 februarie, ora 07.41. Camera Deputaţilor urmează să dea, miercuri, votul asupra moţiunii simple împotriva ministrului de Interne, Lucian Bode, care a fost dezbătută, luni, în plen.

Potrivit semnatarilor moţiunii „România merită mai mult decât hoţi în funcţii publice”, prin acest demers au urmărit să atragă atenţia asupra „întârzierii nepermise într-o funcţie guvernamentală a unui om care nu o merită”, aşa cum „nu-şi merită titlul academic” sau „respectul oamenilor care au muncit cinstit în România”.

Bode a spus, în timpul dezbaterilor, că moţiunea simplă depusă împotriva sa reprezintă un „atac politic concertat”, iar acuzaţiile de plagiat nu au legătură cu realitatea şi „nişte analfabeţi funcţionali” încearcă să îl denigreze şi îl „răstignesc în piaţa publică” cu privire la parcursul academic şi profesional.

„Astăzi, nişte analfabeţi funcţionali încearcă mă denigreze, mă răstignesc în piaţa publică cu privire la parcursul meu academic şi profesional, unii care nu ştiu să-şi întocmească un CV, care au absolvit o facultate în doi ani sau care se bâlbâie când au de dat explicaţii despre cum şi-au dobândit diplomele de studiu. În 2018, respectând absolut toate reglementările şi standardele în vigoare atunci, rapoartele de similitudine, antiplagiat ale Univesităţii Babeş – Bolyai, la rapoartele membrilor comisiei de susţinere, în urma susţinerii publice, teza mea a primit calificativul foarte bine şi distincţia magna cum laude”, a susţinut ministrul de Interne.

Update 1 februarie, ora 17.50. Deputaţii USR şi PFD (Partidul Forţa Dreptei) au depus, în plen, o moţiune simplă împotriva ministrului de Interne, Lucian Bode, intitulată România merită mai mult decât hoţi în funcţii publice. Aceștia solicită demisia șefului MAI, pentru ca România să aibă un negociator în dosarul Schengen care să fie privit cu respect de partenerii europeni.

„Plagiatorul Bode nu ţine ritmul nici cu bunul simţ, nici cu nevoile românilor. USR, alături de Forţa Dreptei, depune moţiune ţintită împotriva încă ministrului şi încă doctorului Bode, pentru că noi considerăm că România merită să aibă un şef al poliţiştilor care să nu fie hoţ şi considerăm că România merită un negociator în dosarul Schengen care să fie privit cu respect de partenerii europeni.

Domnul Bode trebuie să îşi asume eşecul pe linie al mandatului său în fruntea Ministerului de Interne. În schimb, domnul Bode fuge de Parlament cu ajutorul coaliţiei sărăciei. În schimb, domnul Bode permite adjunctului său pe line de partid să îşi ameninţe colegii cu dosare securistice făcute de ‘Doi şi un sfert’, o instituţie aflată în curtea sa ministerială. În schimb, domnul Bode foloseşte bani de la partid pentru a ameninţa în spaţiul online un jurnalist onest. Pentru toate aceste motive domnul Bode nu mai trebuie să fie nici ministru, nici doctor”, a precizat deputatul Cristian Seidler (USR).

De asemenea, deputatul neafiliat Antonel Tănase, membru al Partidului Forţa Dreptei, susține că ministrul Lucian Bode trebuie să îşi dea demisia, deoarece România nu va putea adera la spaţiul Schengen atât timp cât acesta va gira Afacerile Interne.

„El nu este singurul vinovat. El, în urma scandalului achiziţiei BMW-urilor şi a plagiatului, s-a implicat foarte tare în acest dosar de intrare în Schengen ca să îşi spele cumva imaginea. Nu a reuşit şi a tras România în jos. Poate că PSD-ului îi convine ca Lucian Bode să gireze în continuare Ministerul Afacerilor Interne, pentru că PNL devine din ce în ce mai insignifiant în ecuaţia guvernării. PSD este principalul beneficiar al acestui demers de menţinere a lui Lucian Bode la Ministerul Afacerilor Interne”, a declarat Tănase

Știrea inițială: USR și Forța Dreptei au depus o moțiune simplă împotriva lui Lucian Bode.

„Domnul Ciolacu este cel care va prelua funcţia de premier al acestei ţări din mai. Îl întreb pe domnul Ciolacu dacă este de acord să preia funcţia cu această zestre, această complicitate la furt.

Şi vom vedea în prima săptămână din sesiune ce părere are domnul Ciolacu, ce părere au pesediştii despre domnul Bode. Pentru că vom depune moţiune simplă în prima zi din sesiune. În decembrie, vă reamintesc, PSD şi PNL l-au pitit pe domnul Bode (…).

Atunci, USR şi Forţa Dreptei au depus o moţiune simplă, care, în mod abuziv, a fost respinsă, nu a mai ajuns la dezbatere şi vot. Atunci, domnul Ciolacu l-a ţinut în braţe pe domnul Bode”, a spus el.

Moșteanu a spus că nu există „presiuni” din partea USR privind decizia Comisiei de Etică de la Universitatea „Babeș-Bolyai”, dar și existența unei colaborări între USR și Emilia Șerban. 

„Suntem un partid care nu face ce au făcut celelalte partide. Faptul că anumiţi colegi se cunosc, poate, cu dânsa, aşa cum mă cunosc şi eu cu fiecare dintre dumneavoastră (jurnalişti, n.r.) după atâţia ani (…) este un lucru absolut firesc într-o societate normală. Dar partea de colaborare nu există”, a subliniat el.