02 dec. 2022 | 18:53

Ciucă și Aurescu salută susținerea Olandei pentru aderarea României la Schengen. O singură țară se mai opune

ULTIMA ORĂ
Ciucă și Aurescu salută susținerea Olandei pentru aderarea României la Schengen. O singură țară se mai opune

Olanda ar putea fi de acord cu intrarea României în spațiul Schengen. Se pas că țara și-a schimbat poziția în ceea ce privește intrarea țării noastre în zona de liberă circulație Schengen. Cu toate acestea, mai există o țară care se opune.

Singura țară care nu vrea ca România să intre în Schengen

Update 2 decembrie, ora 18.50. Premierul Nicolae Ciucă şi ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, au salutat, vineri, evaluarea pozitivă a Olandei în favoarea aderării României la Schengen.

„Salut recunoaşterea de către Guvernul olandez a pregătirii României pentru a se putea alătura Schengen ca un pas cheie către atingerea acestui obiectiv, făcut posibil prin dialog şi cooperare. Olanda este un partener de preţ al ţării noastre. Suntem hotărâţi să continuăm să lucrăm împreună”, a scris șeful Guvernului pe Twitter.

„Salut în mod deosebit evaluarea şi poziţia pozitive ale Guvernului olandez de azi în favoarea aderării României la Schengen. E rezultatul dialogului intens din ultima perioadă şi al pregătirii noastre tehnice foarte bune. Mulţumesc colegului meu ministrul Wopke Hoekstra pentru tot sprijinul”, a precizat şi Bogdan Aurescu.

Știrea inițială: Joi, 1 decembrie, a avut loc ședința Comitetului Reprezentanților Permanenți (Coreper), care pregătește ședința reuniunii Justiției și Afaceri Interne a Consiliului Uniunii Europene. Ședința în care se va lua decizia oficială aderării României la Spațiul Schengen va avea loc pe 8 decembrie. De asemenea, subiectul este primul pe ordinea de zi, conform agendei JAI.

În întâlnirea Coreper, Austria a fost singura țară care s-a opus introducerii pe ordinea de zi a reuniunii JAI propunerii privind intrarea României în Schengen, afirmă surse Realitatea.net.

Se pare că reprezentantul Olandei a transmis că țara nu se mai opune aderării României în zona de liberă circulație și chiar a apreciat progresele făcute de România, conform raportului misiunilor în țară a experților olandezi.

Majoritatea țărilor a pledat pentru importanța adoptării deciziei la reuniunea JAI din 8 decembrie.

Potrivit ordinii de zi publicate pe pagina oficială a Consiliului Uniunii Europene, în ședința din 8 decembrie, „miniștrii vor discuta despre aplicarea integrală a acquis-ului Schengen în Bulgaria, Croația și România și vor urmări să adopte decizii în această privință”.

Aurescu: Olanda a evaluat pozitive rezultatele raportului misiunii de evaluare

„Miniștrii vor evalua, de asemenea, situația generală a spațiului Schengen, ca parte a ciclului anual al Consiliului Schengen. Aceștia se vor concentra în special pe combaterea introducerii ilegale de migranți și pe interoperabilitatea sistemelor informatice”, mai notează sursa citată.

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a afirmat că România îndeplinește la acest moment condițiile puse de Olanda pentru a fi de acord cu aderarea la spațiul Schengen. 

Concluziile raportului misiunii de evaluare la care au participat experți din Olanda au fost pozitive

Acum, singura problemă rămâne Austria, care ar fi împotriva punerii pe ordinea de zi a reuniunii JAI subiectul privind intrarea României în spațiul Schengen.