19 oct. 2020 | 06:00

Ce este indicele de incidență pentru Covid și cum te afectează pe tine, în restricții

ACTUALITATE
Ce este indicele de incidență pentru Covid și cum te afectează pe tine, în restricții

În contextul creșterii actuale a numărului de cazuri de coronavirus în România, se pare că vom ajunge să purtăm cu toții măști în aer liber, în funcție de indicele de incidență.

În ultimele săptămâni, s-a discutat foarte mult despre indicele de incidență a cazurilor de coronavirus. Acesta este calculat pentru fiecare regiune a țării în numărul de cazuri depistate la 1000 de locuitori, excluzând din calcularea mediei focare de infecții din spitale, cămine sau alte clădiri.

De asemenea, este important de reținut că indicele de incidență variază în funcție de media cazurilor calculate pe ultimele 14 zile. În acest fel, sunt eliminate variațiile semnificative date de numărul mai mic sau mare de teste dintr-o zi sau alta. Cel puțin în teorie, este o medie calculată mai corect, chiar dacă duce la impunerea unor restricții semnificative de la o zi la alta.

Dincolo de detaliile de fond, la momentul de față, București este singurul oraș din țară cu un indice de incidență de peste 3, după cum se poate vedea în imaginea de mai jos. Într-o situație similară, dar sub 3, se află Vâlcea – 2,97 și Alba – 2,86. La polul opus sunt Argeș (0,62), Mehedinți (0,66) și Buzău (0,69).

indicele de incidenta-18-octombrieÎn ceea ce privește restricțiile care intră în vigoare în mod automat odată cu schimbarea indicelui de incidență, acestea sunt destul de multe și vizează atât afacerile, cât și oamenii obișnuiți.

Când indicele de incidență este peste 3 la mie, purtarea măștilor de protecție devine obligatorie în spațiile deschise, în aer liber. Până la 3 la mie incidență, masca este purtată obligatoriu în spații aglomerate și la 50 m de școli.

În plus, peste 3, restaurantele și cafenelele se închid. Între 0 și 1,5 la mie funcționează la 50% din capacitate, în timp ce între 1,5 și 3 funcționează la 30%, în cazul în care rentează. Școlile, de asemenea, intră în scenariul roșu. Asta înseamnă că toți elevii vor trece la cursuri online, de la distanță.

Este important de reținut că indiferent cât de gravă este pandemia în România sau cât de mare va deveni indicele de incidență, slujbele în biserici nu sunt afectate, nici sălile de jocuri de noroc, păcănele. Acestea rămân deschise pentru totdeauna. Evenimentele private rămân interzise pe plan național.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele