22 iul. 2020 | 07:30

Cu cât vor crește alocațiile, de fapt, dar pensiile: anunțul făcut acum de ministrul Muncii

ACTUALITATE
Cu cât vor crește alocațiile, de fapt, dar pensiile: anunțul făcut acum de ministrul Muncii

În ultimele luni, s-au creat tensini semnificative între Guvern și opoziție din cauza creșterii pensiilor și alocațiilor. Până de curând, nu era foarte clar ce se va întâmpla cu banii celor două grupe de vârstă.

La nivel teoretic și legal, Guvernul Orban este nevoit să dubleze alocațiile în 2020 și să mărească pensiile cu 40%. Inițiativa a venit din partea grupului de parlamentari PSD și a fost votată în Parlament. Mai mult decât atât, Curtea Constituțională a stabilit că este obligația guvernului să materializeze acea inițiativă și nu o poate ignora. Pe de altă parte, din păcate, nu există bani pentru astfel de manifestări de generozitate.

Până la ora actuală, mai mulți miniștri din Guvernul Orban au evitat să facă promisiuni clare referitoare la creșterea pensiilor și a alocațiilor. Violeta Alexandru a admis însă aseară că decizia CCR pe acest subiect nu poate fi ignorată.

„Suntem conştienţi de decizia Curţii Constituţionale şi vom găsi o soluţie. PNL a crescut alocaţiile. Nu e vorba că nu înţelegem sau că nu suntem conştienţi că există această nevoie. Dar să dublezi… vă spun, la Ministerul Muncii în fiecare dimineaţă am proiecte PSD, două teancuri. Proiecte legislative, să triplăm să dublăm…Orice are nevoie de mai mult.

Problema este că atât este bugetul şi din el trebuie să acoperi toate aceste nevoi. A dubla peste noapte fără să spui de unde, a face gesturi dublu, triplu, nu este o abordare responsabilă. Premierul mi-a cerut să fiu pregătită în acest sens. PNL în aceşti ani a generat o creştere a alocaţiei tocmai pentru că ştim că nu este mult. Da. Vor creşte alocaţiile. Sunt pregătită pentru săptămâna viitoare să intru în Guvern cu o creştere în privinţa alocaţiilor, dar o vom face cu siguranţă cât să fie sustenabilă în buget”, a declarat ministrul Muncii, marţi seara, la B1TV.

În același context, oficialul a insistat pe faptul că mai avem doar câteva zile până vom primi un răspuns oficial pe marginea acestui subiect arzător. În acest moment, termenul exact ține de activitatea lui Florin Cîțu. Ministerul Finanţelor trebuie să încheie bilanţul cheltuielilor şi situaţia încasărilor după această perioadă marcată de pandemia de coronavirus.

„Un răspuns clar cu privire la pensii şi alocaţii va veni foarte curând, când Ministerul Finanţelor va încheia bilanţul cheltuielilor şi situaţia încasărilor după această perioadă de pandemie. Am avut mai multe discuţii cu colegii mei, dorinţa noastră este să nu alimentăm prin nu ştiu ce cifre, păreri sau dorinţe, pentru că dorinţă avem, vă asigur de acest lucru. Ministrul Finanţelor are poza cu schimbările care apar de la o zi la alta, de la o săptămână la alta, a încasărilor la buget şi a posibilităţii pe care bugetul o are după această perioadă grea.

Am comunicat constant situaţia plăţilor pentru şomaj tehnic pentru că sunt un minister care face foarte multe plăţi din bani publici în această perioadă. Ministrul Finanţelor ştie care este starea economiei, vede încasările, este sursa autorizată să ne spună care este poza în acest moment a posibilităţilor bugetare. Vă asigur că vor creşte pensiile. În momentul în care această evaluare va fi gata vom avea o comunicare în care vom arăta care este situaţia. O situaţie pe care nu au creat-o Florin Cîţu, Violeta Alexandru sau Ludovic Orban. O situaţie generată de tot ce s-a întâmplat în aceste luni. Vrem să avem o abordare responsabilă”, a subliniat ministrul Muncii.

În ceea ce privește presiunile din partea PSD pe acest subiect, răspunsul ministrului a fost cât se poate de clar. „Este uşor să păcăleşti şi să dai speranţe şi să spui Alexandru îşi doreşte să crească pensiile cu 60%. Iau contact cu pensionarii şi văd cât de greu le este să îşi acopere medicamentele. După o vârstă ai mai multe cheltuieli decât când eşti mai tânăr. Nu aşa trebuie gestionată această ţară. Cu promisiuni. Dacă PSD voia să crească cu 40% o făcea imediat. Ce se va întâmpla în acest moment va fi o comunicare responsabilă făcută de colegul meu (ministrul Finanţelor n.r.) pe baza situaţiei bugetului din care vom vedea foarte clar ce se poate anul acesta, anii viitori”, a precizat Alexandru.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele