16 apr. 2020 | 11:49

VIDEO Succesul pe care Andrea Bocelli n-avea cum să-l vadă venind e viralul pentru acest Paște

VIDEO ACTUALITATE

Andrea Bocelli a susținut un concert-rugăciune în Duomo din Milano și a reușit, prin intermediul acestuia, să bată un record pe YouTube.

Artistul italian a susținut un concert solo pe date de 12 aprilie, de Paștele catolic, în cea mai importantă catedrală din Milano. Spectacolul Music For Hope — Live From Duomo di Milano a fost unul fără public, însă a fost transmis live, în întregime, pe YouTube. Partea și mai interesantă e că a reușit să bată un record important. Potrivit YouTube, prestația artistului a strâns cea mai mare audiență pentru un concert de muzică clasică.

Livestream-ul lui Andrea Bocelli a ajuns la un vârf de 2,8 milioane de urmăritori în același timp. Cifra îl face și unul dintre cele mai urmărite livestream-uri muzicale din toate timpurile.

Per total, concertul de 25 de minute a avut peste 28 de milioane de vizionări din toată lumea, în doar 24 de ore. La momentul scrierii, videoclipul de pe YouTube a ajuns la peste 36 de milioane de vizionări pe platformă.

Andrea Bocelli a făcut senzație pe YouTube

În ultimele 48 de ore, performanța de duminică de Paști a lui Bocelli a ajuns pe locul unu în tendințele YouTube în mai multe țări, inclusiv SUA, Marea Britanie, Italia, Canada, Spania, dar și în America Latină, inclusiv Mexic, Brazilia, Argentina, Bolivia, Chile și Columbia.

În Domul din Milano, Andrea Bocelli a interpretat mai multe piese din spectrul muzicii religioase, printre care Ave Maria de Charles Gounod ori Santa Maria de Pietro Mascagni, şi a încheiat cu imnul bisericesc Amazing Grace.

„Sunt emoționat și încântat că am primit o reacție atât de copleșitoare, care a depășit cele mai mari așteptări ale noastre. A fost o onoare și un privilegiu incomensurabil să-mi împrumut vocea rugăciunilor a milioane de oameni, adunați într-o singură îmbrățișare – un mic, important miracol în care întreaga lume a fost protagonista și care îmi confirmă optimismul cu privire la viitorul planetei noastre”, a declarat artistul italian.