12 apr. 2021 | 10:55

Ziua în care Ion Țiriac a fost deconspirat ca turnător pentru Securitate. Ce s-a întâmplat apoi este incredibil

Știri generale
Ziua în care Ion Țiriac a fost deconspirat ca turnător pentru Securitate. Ce s-a întâmplat apoi este incredibil
Titi Ionescu raporta frecvent cu Securitatea

Perioada de tristă amintire, a începutului comunismului în România, a pus oamenii în fața unor alegeri dure. Securitatea, care la vremea aceea tăia și spânzura, obliga românii să-și toarne apropiații, prietenii. Unii au făcut acest compromis tocmai pentru a-și salva familiile. Alții nu l-au făcut și au avut mult de suferit. Personalitățile publice, din lumea sportului, au fost obligate la un moment dat să colaboreze cu forțele de securitate, altfel nu puteau ieși din țară. Printre cei care a colaborat în perioada aceea cu Securitatea a fost și fostul mare tenisman, Ion Țiriac. Sportivul a colaborat cu aceștia sub numele conspirativ de ”Titi Ionescu”.

Titi Ionescu raporta frecvent cu Securitatea

În urmă cu câțiva ani a ieșit la iveală un dosar la CNSAS, era vorba de dosarul de rețea R 238360. Conform CNSAS Ion Țiriac a colaborat cu Securitatea în perioada anilor 1963 -1966. Deja un sportiv cunoscut la nivel internațional Ion Țiriac, sub numele conspirativ de ”Titi Ionescu”, avea să fie recrutat de Securitate pe data de 11 iulie 1963. În dosarul anchetat de CNSAS se relatează despre prima întâlnire a acestuia cu Securitatea.

Cei din urmă doreau de la Ion Țiriac informații clare despre delegațiile străine de sportivi care veneau în România. Conform Playsport.ro, relatările pe care ”Titi Ionescu” le-a avut cu Securitatea făceau referire la sportivi străini, dar și români ai acelor vremuri.

Printre fișele găsite la dosar a fost descoperită și o relatare despre Prințul Sturdza și fii acestuia. Unul din fii Prințului Sturza fusese participant direct la Cupa Davis, câștigând pentru Elveția de câteva ori.

”Tot în această deplasare, am întâlnit pe fiii prinţului S., care au participat la aceste turnee de tenis. Am jucat împreună cu ei tenis. Au abordat în discuţii orice problemă privind sportul sau discuţii amicale şi s-au arătat foarte dornici de a vizita ţara”, scrie Țiriac-„Titi Ionescu”, conform sursei citate.

Ion Țiriac devine din informator urmărit

CNSAS declară că fostul tenisman, deși informator al Securității, nu ar fi făcut poliție politică. Acest lucru este constatat după descoperirea unei alte fișe. În acest document este relatată schimbarea încadrării lui ”Titi Ionescu”, din informator în urmărit de Securitate.

Decizia venea după ce s-ar fi constatat că toate relatările fostului tenisman, Ion Țiriac, erau nimicuri și lucruri fără prea mare importanță. Schimbarea încadrării avea să survină în data de 6 decembrie 1966, conform fișei descoperite de CNSAS.

”De fiecare dată a furnizat materiale fără importanţă, deşi avea posibilităţi (…). Dat fiind faptul că agentul «Titi Ionescu» în colaborarea sa cu organele noastre a dat dovadă de rea-voinţă (…) propunem abandonarea agentului «Titi Ionescu» şi predarea dosarului personal la Serviciul C”, scria în nota respectivă.

Ion Țiriac nu a ascuns faptul că ar fi colaborat cu Securitatea, acesta recuoscând acest aspect încă din 2007. La acel moment, fostul tenisman declara:

”Noi toţi aveam dosare, toţi sportivii. Cum crezi că am stat în străinătate fără să fim urmăriţi?

E de neconceput că, de atâţia ani, am avut pentru nimicuri oameni în spate”, declara Ion Ţiriac, în 2007.

Deși a colaborat cu organele de represiune ale statului comunist, Ion Țiriac nu a avut de suferit ulterior, odată cu publicarea dosarului său de către CNSAS.

Parteneri
De ce a murit Ilina Pârvu de la Visuri la Cheie
Redactia.ro
Misterul „Cascadei de Sânge” a fost, în sfârșit, dezlegat. Locul devenise obsesie pentru geologii lumii
Click.ro
O femeie, fost ofițer de penitenciar, a fost condamnată la 15 luni de închisoare, după ce a fost filmată făcând sex cu un deținut
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Imagini din casa în care locuiesc Mircea Badea și Carmen Brumă, alături de fiul lor. Apartamentul e decorat în alb și bej și e pe două etaje / FOTO
Unica.ro
Armata obligatorie în România. Plan pentru instrucția tinerilor
EVZ.ro
Cât de mult a schimbat-o divorțul pe Karmen Minune. La ce concluzie a ajuns artista după separarea de tatăl fetiței sale
Spynews
Se prăbușește planul lui Călin Georgescu. Mitică Dragomir l-a dat în sfârșit de gol
Capital.ro
Cum arată și cât te costă să dormi în casa lui Tudor Chirilă, la Porumbacu de Sus. Imaginile sunt idilice: iubita lui a pus murături pentru turiști, el face tabere de creație, iar copiii se bucură de natură
Avantaje
TICHETE de 280 de lei pentru TOȚI ROMÂNII. Se DAU ȘI în 2025, PE LOC!
Mediaflux
Ce declarație de dragoste i-a făcut Daniel Niculae Cristinei Ich! Și-a exprimat sentimentele public pentru prima dată | FOTO
Spynews.ro
Zodiile care vor avea 5 ani plini de noroc, începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă a lor: succes uriaș, mai ales financiar, călătorii în străinătate
Realitatea.net
Ce a putut să pătească Ramona Olaru, pe aeroport, în SUA. Vedeta a fost verificată la sânge de autorități
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro