Zilele în care poți să cumperi benzină și motorină la preț redus în Grecia. Trucul folosit în această vară
Cu mult înainte de începerea sezonului estival în Grecia, prețul carburanților a urcat vertiginos. În martie ajungea la peste 2 euro pe litru. Astăzi, în pofida unei oarecare dezescaladări a prețurilor pe piață, prețul rămâne destul de mare. Dar, cu toate astea, unii turiști, inclusiv români, au reușit să alimenteze mai ieftin. Mulți vorbesc de faptul că au urmărit să vadă care sunt zilele în care poți să cumperi benzină și motorină la preț redus în Grecia. Trucul a fost folosit în această vară, inclusiv de turiștii români aflați în vacanță aici.
Grecia are cele mai scumpe prețuri la carburanți
Prețurile carburanților au crescut în ultima vreme. Cu atât mai mult în cazul benzinei fără plumb, care lunea trecută a costat 1,682 euro, în timp ce la data corespunzătoare din 2020 prețul mediu pe litru nu depășea 1,432 euro.
Aceasta reprezintă o creștere procentuală anuală de 15% sau, altfel spus, o creștere de 25 de cenți pe litru. Cea mai scumpă benzină fără plumb, cu cifra octanică 95, este plătită de locuitorii din prefectura Ciclade.
Aici prețul mediu pe litru a explodat până la 1,917 de euro, urmată de Dodecanez cu 1,833 euro. Este caracteristic faptul că în 21 de regiuni din Grecia, prețul depășește 1,70 de euro, ceea ce arată clar barajul de reevaluări care are loc și povara financiară suplimentară pe care gospodăriile sunt obligate să le suporte.
Cu un preț mediu de 1,682 de euro pe litru, Grecia are a patra cea mai scumpă benzină fără plumb cu cifra octanică 95 din Europa. Pe locul întâi se află Finlanda, cu un preț de 1,683 de euro.
Este urmată de Norvegia, cu 1,739 de euro și Olanda , cu 1,842 de euro. La celălalt capăt al scalei, cel mai ieftin preț al benzinei fără plumb este în Rusia, cu 0,576 euro și Belarus, cu 0,700 euro, în timp ce cel mai mic preț este, de asemenea, foarte scăzut în Turcia, cu 0,793 euro pe litru.
Care sunt zilele în care poți să cumperi benzină și motorină la preț redus în Grecia?
Putem concluziona că pentru un turist român, care decide să meargă cu mașina personală, este extrem de scump un plin. Mulți din turiștii care au bătut Grecia de la un cap la altul, spun că nu ete recomandat să alimentezi pe autostradă. Alții spun că ar fi de recomandat să se facă plinul în Bulgaria.
Așa cum spuneam cu ceva vreme în urmă, aici prețurile sunt mult mai mici. Dar, tot cei mai experimentați turiști spun că există o variantă în care să se poată alimenta mai ieftin. Pe grupul de Facebok, „Forum Grecia”, un internaut a dat pontul, dacă putem spune așa, declarând că:
„Shell o folosesc majoritatea și alimentează în ziua de marți pentru că benzina W Power de 98 e la reducere la preț de benzina 95. Vinerea alimentează cu diesel pentru că e cu reducere.”, spune internautul.
Cu alte cuvinte, dacă aveți noroc să picați, fie pe drumul de dus, sau de întors, într-o zi de marți, sau vineri, aveți toate șansele să alimentați mai ieftin.
Din păcate, și în Grecia, ca peste tot în Europa de altfel, prețurile la carburanți au crescut pentru că prețul crește la nivel internațional”, spun analiștii.
Aceștia au lăsat să se înțeleagă că prețurile din străinătate afectează și prețurile din Grecia. În cele din urmă, analiștii adaugă că majorările se datorează ridicării restricțiilor privind călătoriile la nivel global. Ca efect, a fost stimulată semnificativ cererea de combustibil, spune presa elenă.