Sunt ninsori în România și întreg județul Prahova se află sub avertizare de cod galben de vânt. A nins marți seara în Bucegi, la altitudini mai mari de 1.800 de metri.
Zăpada s-a depus deja și a format un strat cu grosimea mai mare de doi metri în unele zone. Temperaturile sunt asemănătoare cu cele de iarnă, deși suntem la mijlocul lunii mai, iar marți dimineața vântul a început să bată cu putere, întrerupând circulația pentru transportul pe cablu.
În zona Babele zăpada s-a depus atât de mult în ultimele trei zile, încât stratul a ajuns până la trei metri grosime. Salvamontiștii care se află la refugiul de la Cota 2000 din Bucegi au surprins imagini cu ninsoarea.
Potrivit ANM, marți, vântul va sufla cu putere în majoritatea zonelor, cu viteze de peste 60 de km/h, în special în Transilvania, Oltenia și Muntenia, unde va bate cu 70-80 km/h. La munte, rafalele vor depăși 100 km/h.
În Prahova, câțiva copaci au căzut pe liniile de cale ferate, iar circulația feroviară a fost afectată, 17 trenuri având întârziere de până la două ore.
Este cod galben între 17 și 18 mai pentru Prahova. Se anunță instabilitate atmosferică temporar accentuată, cantități de apă însemnate și intensificări ale vântului.
Avertizarea Meteo pentru Județul Argeș, Dâmbovița și Prahova, în zonele de munte. În plus, se vor semnala intensificări temporare ale vântului cu rafale de 120 km/h.
Avem vreme răcoroasă, cu excepția sud-estului și sudului țării, unde temperaturile vor fi apropiate de normal pentru această perioadă.
Vor fi înnorări, averse și descărcări electrice în Banat, Crișana și local în Maramureș, Transilvania și Oltenia.
Vântul va sufla de la slab la moderat, cu intensificări în estul țării. Maximele se situează între 16 grade în Dealurile de Vest și 26 de grade în Lunca Dunării.
În București se anunță temperaturi normale pentru această perioadă. Vor exista înnorări spre seară, însă cu slabe șanse de averse și descărcări electrice.
Vântul va avea intensificări cu rafale de 35-45 de km/h, apoi se va calma. Maximele ajung până la 25 de grade.