Zanni de la Survivor România 2021, în lacrimi. De ce a plâns concurentul, de fapt
Presiunea competiției Survivor România atinge cote maxime în Republica Dominicană, iar concurenții dau tot ce au mai bun pentru a prinde un loc în marea finală. Înainte de primul joc pentru imunitate al săptămânii, în tabăra Faimoșilor lucrurile nu stau atât de roz. După ce au pierdut la ștafetă joi, în fața Războinicilor, cei din echipa roșie au mai primit încă o lovitură.
Zanni de la Survivor România 2021, în lacrimi
În cadrul Consiliului de urgență convocat de Daniel Pavel, Faimoșii și-au luat rămas bun de la Cosmin Stanciu. Celebrul campion mondial la arte marțiale a fost nevoit să părăsească Survivor România din motive medicale.
Problemele sale de sănătate nu au mai suferit amânare și, astfel, a fost eliminat din concurs. Zanni a fost emoționat până la lacrimi de plecarea unuia dintre prietenii săi din cadrul competiției. Cosmin i-a mărturisit
„Zannidache, mi-a făcut șederea aici mai ușoară. Dacă el ieșea mai repede din competiție, pentru mine nu ar fi fost Survivor așa ușor. E omul cu care am vorbit despre orice, e omul cu care am împărțit orice, am avut grijă unul de celălalt. A învățat să mă cunoască fără să spună prea multe.
Când mă vedea că sunt gândit la oamenii de acasă nu încerca să mă streseze. Mă întreba dacă sunt bine și știa exact despre ce e vorba. Este omul care de fiecare data când nu era sigur de ce a spus și mă întreba dacă a fost bine ce a spus.
Am fost unul în mintea celuilalt de la început. Gândim la fel, faptul că ne exprimăm diferit, dar eu îl văd pe Zanni ce o să fie în viitor. Știu ce își dorește să facă și știu că are cel mai mare suflet din show-ul ăsta. Cred că știu totul despre el. Zanni este fratele meu, un prieten adevărat. E fratele meu mai mic și îl iubesc pentru cum este”, a spus Cosmin Stanciu, vizibil emoționat, la Consiliul de urgență de joi, 17 iunie, de la Survivor România.
Cât de afectat a fost Zanni de plecarea lui Cosmin Stanciu de la Survivor România
Invitat la Teo Show, Omar, unul dintre cei mai buni prieteni ai trapperului a vorbit despre cât de afectat a fost artistul de plecarea lui Cosmin Stanciu de la Survivor România.
„Zanni era tare trist. E prima oara când văd imginile astea. Se vede că e distrus și sunt foarte uimit să văd cât de tare s-a atașat el de un om. El e mai pe atac, mai pe tactică, dar pare că sentimentele l-au luat cu totul. E cumva a doua lovitură, ca el a ținut și la Ana și a plecat. Acum pleacă și Cosmin. Mi-aș dori foarte tare să vorbesc cu el acum. Să-i dau un impuls”, a declarat prietenul lui Zanni la Kanal D.