Veronica Stegaru, alias Vulpița, are probleme grave în Blăgești, localitatea natală, după ce a părăsit neașteptat emisiunea de la Antena 1, Acces Direct. Bărbații din comună, dar și din comunele apropiate, nu îi dau pace soției lui Viorel, toți având gânduri necurate cu ea.
Vulpița, după ce l-a lăsat baltă pe Viorel chiar în platoul Antenei 1, și-a făcut bagajele și s-a reîntors la Blăgești, în casa în care s-a născut. De cum a apărut acasă au început și problemele. Astfel, numeroși admiratori ai Vulpiței, din comună, dar și din împrejurimi, au început să bată la poarta ei pentru a o cunoaște, fapt care a terorizat-o pe tânără.
Mulți dintre aceștia nu avea gânduri curate cu Vulpița, astfel că vedeta Antenei 1 a trăit un adevărat coșmar. Vulpița i-a dezvăluit coșmarul prin care a trecut Mirelei Vaida. I-a spus acesteia că i-a fost frică atât pentru ea, cât și pentru sora ei de intențiile celor care au ajuns la poarta lor.
Chiar și vecinii Vulpiței au fost terorizați de cei care o căutau pe aceasta. Aceștia erau violenți verbal dacă nu li se ofereau informații. „Este adevărat. Veronica a venit acasă fără Viorel, s-a dus acasă la ea, unde stau părinții, dar și frații. Mama ei este cea care a fost extrem de bucuroasă să o vadă, să vadă curtea din nou plină. Taică-su a fost la un pas să o bată și i-a spus că este mai bine să se întoarcă în București. Ce să se audă… de când s-a întors acasă, nu mai avem liniște.
Toată ziua, dar mai ales noaptea, vin numeroși bărbați care întreabă lumea de ea, se duc la ea la poartă, spun că vor să o vadă și ei pe cea care e vedetă la Antena 1, la Acces Direct. Unii ne spun vorbe urâte dacă nu le arătăm unde este casa Veronicăi, ne înjură. Veronica a adus numai blesteme aici, de când s-a întors”, a spus vecina Vulpiței, potrivit cancan.ro.
Bărbații care doreau să o vadă pe Veronica erau mai mult decât dubioși, fapt care l-a deranjat și pe tatăl Veronicăi Stegaru.
„Am văzut o mulțime de bărbați tatuați chiar și pe cap, plini de mușchi, o căutau și o voiau pe Veronica. Cred că și ea le dă apă la moară, altfel ar fi toată lumea așa. Taică-su s-a săturat să vadă și să audă mașini străine venind noaptea la el la poartă, săracul se simte prost față de toată lumea.
Noi, aici, credem că este mult mai bine ca Veronica să rămână în București, să se mai cizeleze și ea și să fie altfel, că altfel o răpesc dracu’ ăștia și îi fac felul.
Vă spun sincer, 5-6 tot vin, pe noapte. Sunt obsedați de ea. Da-aia s-a întors acum la București, pentru a scăpa de tot ceea ce se întâmplă aici, din vina ei”, a mai completat femeia, extrem de deranjată de situația generată de Vulpița.