Imaginile fierbinți cu Vulpița de la Acces Direct nu au fost primite deloc bine de către aceasta, iar în emisiunea de la Antena 1, Veronica a găsit scuza pentru cele întâmplate.
De altfel, Vulpița de la Acces Direct susține că vinovată pentru cele întâmplate la Blăgești, mai exact pentru amantlâcul cu pricina este, de fapt, soacra ei.
Veronica Stegaru a afirmat la Antena 1 că a apucat pe drumuri greșite din cauza numeroaselor critici pe care i le aduce, în mod constant, mama lui Viorel, soacra ei.
„Ieri a apărut un filmuleț din urmă și am nevoie de un sfat. Am greșit, recunosc și-mi pare rău. Nu trebuia să fac ce am făcut. Am fost tânără, eram la început. Eram căsătorită cu Viorel și soacră-mea stătea mereu cu gura pe mine și cred că de asta am luat-o pe altă cărare. Credeam că nu se va afla, nu știam că sunt filmată, nu mi-a cerut nimic în schimb acel bărbat”, a spus Veronica Stegaru în cadrul emisiunii „Acces Direct”.
Astfel, cu lacrimi în ochi, Veronica Stegaru i-a spus preotului că așa ceva nu se va mai repeta și că nici nu vrea să-l piardă pe Viorel sau să i se destrame familia, mai ales că soțul său a iertat-o din nou.
”Acum Viorel e supărat, dar a trecut peste, a zis că mă iartă. Vreau să nu mai greșesc și să rămân alături de soțul meu pentru că avem o fetiță împreună. Știu că putem să ne despărțim și că-l fac și pe el să sufere” a precizat Veronica Stegaru, la Acces Direct.
Viorel s-a arătat foarte afectate de imaginile jenante în care protagonistă e chiar soția sa și a răbufnit:
„Tu mai ai multe filmulețe de-astea, Veronica?!? Bă, tu mai ai multe filmulețe de-astea, Veronica?!? (…) Dacă eu te-am întrebat aici, în platou, dacă mai ai de gând să faci de astea, ce ai zis tu? Cine e băiatul acela, că eu nu-l cunosc. (…) acolo se aude glasul tău”, a spus bărbatul.
„Și părinții tăi să audă că eu plec, cred că au văzut și ei. Sunt filmulețe care vin acum la redacție de care eu nu știu, să vedeți câte o să mai apară, o să iasă realitatea la suprafață. Pentru ce aflu eu? Sunt vechi. Da, s-a schimbat…”, a declarat Viorel Stegaru.