Alternanțele termice din ultimele zile, pe lângă faptul că sunt extreme, au efecte negative și asupra organismului, astfel că mulți își doresc vreme caldă. Dar, nu vor mai avea mult de așteptat, deoarece ANM a anunțat că vremea se schimbă radical în România, precizând când vine vara cu adevărat.
Ca urmare a apariției unui nou val polar, întreaga Europă Centrală și de Est a trecut, iar, printr-o perioadă rece, astfel că vremea a schimbat foaia. Având în vedere aceste fenomene, luna mai a debutat cu precipitații, valori termice scăzute și cu mici șanse de soare.
Pentru românii care au ales de 1 Mai să meargă la mare, spre exemplu, a fost un eșec total din punct de vedere termic. Cu toate astea, odată cu actualizarea prognozei, aflăm de la ANM că vremea se schimbă radical în România, și că, odată cu aceste scimbări, scăpăm de frig şi de ploi.
Directorul institutului, Elena Mateescu, spune că pe perioada acestei săptămâni va mai continua să fie rece și că vom avea o perioadă de instabilitate termică:
”Pe parcursul acestei săptămâni, din punct de vedere termic, contăm pe o vreme mai răcoroasă față de perioada din calendar, în cea mai mare parte a țării, chiar o vreme în care temperaturile maxime pe parcursul zilelor următoare se vor situa ușor sub mediile specifice datei din calendar în partea de sud, sud-est, și est a țării, acolo unde nici astăzi nu am depășit 18…19 grade, în timp ce în vest, în nord-vest, ne apropiem de mediile datei din calendar, așa cum s-a întâmplat și astăzi, cu 22…23° Celsius.
Din punct de vedere al regimului de precipitații, o vreme în general instabilă. Este posibil să consemnăm, începând de mâine, în zona montană dar și submontană, precipitații, iar la altitudini mai mari de 1800 m, precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.”, precziează Elena Mateescu, conform Antena 3 CNN.
Din păcate, deși suntem în luna mai, când ar fi trebuit să avem deja valori termice ceva mai ridicate, lucrurle se vor menține în acești paramentrii până spre finalul săptămânii.
Conform meteorologuluui Elena Mateescu, am aflat când vine vara cu adevărat. De-abia de săptămâna viitoare se va mai încălzi, spune specialistul, startul fiind din weekend.
„Practic, de la sfârșitul săptămânii, contăm pe temperaturi în creștere, astfel încât să ne apropiem din nou de pragul unei zile de vară, 25 de grade Celsius, la început în partea de vest, sud-vest a țării, apoi și în partea de sud, sud-est.”
În același timp, mai spune meteorologul, și la nivelul Bucureștiului lucrurile nu vor sta cu mult diferit, valorile maxime urcând până la 19 grade.
Dacă pentru intervalul imediat am aflat că vremea se schimbă radical în România, în datele actualizate pentru următoarele 4 săptămâni, ANM vine cu precizările de rigoare, astfel că pentru intervalul 13 mai – 10 iuni știm cum va fi vremea, relativ, și când vine vara cu adevărat.
În primul interval prognozat, 13-20 mai, ANM își menține prognoza deja anunțată, cu valori termice sub media perioadei, la fel și din punctul de vedere al precipitațiilor.
Începând cu al doilea interval, 20-27 mai, se întrevăd schimbări ale vremii, ANM precizând că „Temperatura medie a aerului se va situa în jurul celei specifice pentru această perioadă la nivelul întregii țări.”, iar precipitațiile vor fi în cantități peste cele normale acestei perioade.
În ultima săptămână a lunii mai, și începutul lunii iunie, media valorilor termice se va situa în parametrii perioadei din în, iar ca și precipitații, ANM spune că „vor fi în general apropiate de cele specifice pentru această perioadă în majoritatea regiunilor, posibil ușor deficitare local în estul și sudul țării”.
Ulterior, în prima săptămână a lui Cireșar, valorile termnice cresc peste media normală a perioadei, astfel că vom avea o vară cum nu a mai fost de ani de zile, și asistăm în această săptămână la schimbări importante, ANM spunând că în iunie, vremea se schimbă în România.