Meteorologii au venit cu detalii incredibile despre vreme. Un anticiclon care lovește Europa va aduce diferențe de temperatură de 60 de grade Celsius între Rusia și Occident. Rusia se confruntă cu temperaturi de minus 44 de grade Celsius și ger, iar în unele zone din Europa termometrul indică maxime de 18 grade Celsius. Ce urmează să se întâmple în România în tot acest timp?
Meteorologii au anunțat o vreme extremă. Rusia se va confrunta cu ger și temperaturi de minus 44 de grade Celsius, în timp ce maximele din Europa vor indica 18 grade Celsius. Prognoza arată că ploile vor continua în sudul și sud-estul țării și în prima parte a zilei de joi, 12 ianuarie.
În timpul acesta, în nord-est se vor semnala în unele zone și precipitații mixte, inclusiv ploi înghețate și depuneri de polei. Ciclonul mediteranean care a afectat România de curând va slăbi foarte mult în intensitate, iar aria precipitațiilor se va strânge începând cu noaptea dintre miercuri și joi.
Cu toate astea, în cursul nopții va continua să plouă în partea de sud a țării, dar în zonele de deal. În dimineața zilei de 12 ianuarie temperaturile vor scădea sub pragul de îngheț în jumătatea estică a Moldovei, iar pe alocuri mai ales în zonele înalte se vor semnala temporar și precipitații mixte, inclusiv ploi înghețate, care vor favoriza depunerile de polei.
Maximele se vor încadra între 0 și 4 grade Celsius în nord-est și între 4 și 8 grade în restul țării. Mai cald va fi în Dobrogea, unde mercurul din termometre va atinge până la 10-12 grade Celsius.
Valorile termice din Europa rămân crescute pentru această perioadă în timp ce Rusia se confruntă cu ger și temperaturi de minus 44 de grade Celsius. Diferențele uriașe între Rusia și vestul Europei depășesc 60 de grade Celsius, conform experiților meteo.
„Ger în Rusia, cu minime de -40°C. Între timp, o mare parte din Europa rămâne foarte caldă pentru această perioadă a anului. În sudul Spaniei, temperaturile nu scad sub 18°C nici măcar noaptea”, a scris meteorologul Scott Duncan, pe Facebook.
Anomaliile în privința temperaturilor și nivelurilor extreme de precipitații devin normale pe măsură ce schimbările climatice se accelerează. Anul 2022 ocupă al cincilea loc în clasamentul celor mai călduroși ani înregistrați vreodată la nivel mondial, fiind depășit doar de anii recenți.
De asemenea, anul 2022 a fost „cu aproximativ 1,2 grade Celsius” mai călduros comparativ cu perioada 1850-1900, înainte ca revoluţia industrială să îşi facă simţite efectele asupra climei, potrivit C3S.