Noua schemă prin care poți să primești bani de la Primăria București
Primăria București, condusă de Gabriela Firea, a avut diverse programe de dat bani în acest an. Acum are unul și mai și.
Primăria Capitalei acordă un voucher părinților care au copii cu vârste cuprinse între 10 și 17 ani și care au nevoie de un aparat dentar fix.
Fiecare voucher are o valoare de 990 de lei și poți beneficia de el doar pe baza prescripției medicului din cabinetul școlar (care mai are).
„Obiectivul proiectului îl reprezintă prevenirea afecțiunilor dentare pentru menținerea unui organism sănătos printr-o soluție de tratament minim invazivă care corectează probleme dentare deseori ireversibile, dar care pot fi tratate ortodontic cu rezultate spectaculoase, prin aplicarea de aparate ortodontice fixe copiilor cu vârste între zece și 17 ani din București”, se arată în hotărârea Consiliului General al Municipiului București.
Programul se desfășoară în perioada 2018 – 2020 și cuprinde un buget de 35 de milioane de lei, potrivit profit.ro.
De fapt, programul este o prelungire a unei alte hotărâri a Consiliului General al Municipiului București, prin care copiilor cu vârste între șapte și 16 ani li se oferă un ajutor financiar de 750 de lei, dar pentru un aparat dentar mobil.
Programul a primit o completare, întrucât foarte mulți copii înscriși în acest program aveau nevoie de aparat dentar fix, nu mobil și nu se încadrau în condițiile impuse de Primărie.
În acest fel, autoritățile speră că vor acoperi mai mult necesitățile stomatologice ale cât mai multor copii fără posibilități.
Banii pot fi alocaţi și la recomandarea unui medic specialist sau primar ortodont, iar aplicarea aparartului ortodontic se va face la Spitalul Clinic de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială Prof. Dr. Dan Theodorescu, prin care se derulează proiectul.