Volodimir Zelenski a făcut un anunț important, marți seară, informându-i atât pe ucraineni, cât și pe ruși, cu privire la noile acțiuni adoptate împotriva Rusiei. Astfel, liderul ucrainean a transmis că, în urma informațiilor primite din partea serviciilor secrete, acesta a anulat cetățenia ucraineană a patru afaceriști, printre aceștia regăsindu-se și oligargul Viktor Medvedciuk, bun prieten cu Vlaidmir Putin.
La finalul mesajului de marți seară, Volodimir Zelenski a dorit să menționeze faptul că a retras cetățenia pentru patru cetățeni ruși, printre care și Viktor Medvedciuk, a cărei fiice este botezată de
Vladimir Putin. Liderul ucrainean i-a acuzat pe cei patru oameni de afaceri sancționați că au trădat țara în favoarea Rusiei, motiv pentru care le-a anulat cetățenia ucraineană.
„Pe baza materialelor pregătite de Serviciul de Securitate al Ucrainei şi de Serviciul de Stat pentru Migraţie al Ucrainei şi în conformitate cu Constituţia statului nostru, am decis să pun capăt cetăţeniei a patru persoane: Andrii Leonidovici Derkaci, Taras Romanovici Kozak, Renat Raveliiovici Kuzmin şi Viktor Volodimirovici Medvedciuk”, a anunţat Volodimir Zelenski în finalul mesajului video pe care l-a transmis marți seară.
În continuare, liderul ucrainean a explicat care au fost motivele întemeiate pentru care a decis să ia această hotărâre radicală, acuzându-i pe cei patru deputați ca fiind spioni și complici ai criminalilor veniți în Ucraina pentru a face rău.
„Dacă deputaţii poporului aleg să servească nu poporul Ucrainei, ci pe criminalii care au venit în Ucraina, acţiunile noastre vor fi adecvate”, a transmis Zelenski, dând asigurări cu privire la faptul că acestea nu sunt ultimele sancțiuni îndreptate către oamenii Moscovei.
Viktor Medvedciuk, în vârstă de 68 de ani, este un politician care s-a alăturat Kremlinului, acesta fiind supranumit „prinţul întunecat” al politicii ucrainene.
Oligarhul a fost arestat în luna aprilie, în Ucraina pentru înaltă trădare, iar în septembrie a fost predat Rusiei, în contextul unui schimb de prizonieri.
Medvedciuk a fost luat în vedere pentru a fi adus la conducerea Ucrainei, după ce în urma războiului intentat de Putin în Ucraina, Volodimir Zelenski ar fi fost înlăturat de la putere.
Pentru că lucrurile nu s-au desfășurat conform planului gândit de liderul rus, oamenii săi devin arma răzbunării Ucrainei, dar și a Occidentului. Astfel, Viktor Medvedciuk a fost supus sancțiunilor SUA pentru rolul pe care l-a avut în anexarea Crimeei. în 2014.