24 feb. 2023 | 09:37

Volodimir Zelenski, promisiune solemnă la un an de la izbucnirea războiului. Mesajul transmis de eroul întregii lumi

News
Volodimir Zelenski, promisiune solemnă la un an de la izbucnirea războiului. Mesajul transmis de eroul întregii lumi
Volodimir Zelenski, lider ucrainean

Invazia Rusiei în Ucraina a marcat întreaga planetă, iar astăzi, la un an de la izbucnirea războiului, președintele Volodimir Zelenski le-a transmis tuturor celor care l-au sprijinit, dar și rivalilor, un mesaj prin care a rezumat cele 12 luni de teroare, dar și de unitate a Occidentului. Mai mult, liderul ucrainean a promis că în acest an, victoria va fi de partea sa.

Președintele ucrainean, mesaj memorabil la un an de la izbucnirea războiului

Volodimir Zelenski este considerat de o lume întreagă un erou, având în vedere curajul cu care a înfruntat moartea, a sa, a poporului și a țării sale. Potrivit serviciul ucrainean de contraspionaj military, liderul ucrainean a reușit să supraviețuiască mai multor tentative de asasinat din partea Rusiei, ca răspuns la opunerea sa vizavi de teritoriile pe care Vladimir Putin susține că aparțin țării sale.

Într-un mesaj publicat pe Twitter, Zelenski a reamintit că, în urmă cu un an, Ucraina a ales să lupte împotriva Rusiei, refuzând să se predea și să renunțe la teritoriile sale. Deși a fost un an extrem de dificil, Zelenski dă asigurări cu privire la victoria pe care este sigur că o va obține în acest an.

„Pe 24 februarie, milioane dintre noi am făcut o alegere. Nu un steag alb, ci un steag albastru și galben. Nu fugind, ci înfruntând. Înfruntând inamicul. Rezistență și luptă.
A fost un an de durere, credință și unitate. Și acesta este un an al invincibilității noastre. Știm că acesta va fi anul victoriei noastre!”, a transmis Zelenski.

Decizia Ucrainei după un an de război

În cursul serii de joi, Volodimir Zelenski a vorbit despre posibilitatea producerii de arme și muniție, un subiect analizat de Statul Major, care a concluzionat că țara are „potential adecvat” pentru acest lucru. Deși nu a dorit să ofere mai multe detalii despre acest aspect, Zelenski s-a arătat încrezător în forțele proprii pentru a produce o parte din armele de care Ucraina are atâta nevoie.

„Problema producţiei şi aprovizionării cu muniţii şi arme a fost discutată separat şi foarte detaliat în cadrul reuniunii (Statului Major extins – n.red.). Bineînţeles, nu pot dezvălui în mod public detaliile acesteia. Dar aceasta este o muncă semnificativă. Şi mă bucur să aud la reuniunea Statului Major că, fie şi în actualele circumstanţe, avem potenţialul adecvat”, a transmis Zelenski, în mesajul său zilnic.

În cursul zilei de joi, premierul de la Kiev a solicitat mai mult ajutor financiar, având în vedere pierderile financiare de 30% în acest an. Astfel, economia Ucrainei va avea nevoie de 38 de miliarde de dolari până la finalul anului, doar pentru a-și acoperi deficitul bugetar.

„Avem nevoie de aceste fonduri pentru costuri critice: finanțarea salariilor și a pensiilor, educație și medicină. Pentru stabilitatea economică și o luptă de succes împotriva inamicului, Ucraina are nevoie de mai mult ajutor”, a transmis prim-ministrul Denys Shmyhal la o reuniune recentă a guvernului.