În cursul serii de marți, liderul ucrainean a ținut un discurs către cetățenii Ucrainei, dar și pentru toate autoritățile și persoanele care îl susțin în acest război, oferind suport pentru a impune noi sancțiuni Rusiei, ca urmare a invaziei armatei lui Putin în Ucraina. Volodimir Zelenski a salutat raportul AIEA, care a indicat pericolul real în care se află centrala din Zaporojie, în urma bombardamentelor din ultima perioadă. Iată ce spune despre ajutorul primit din partea șefei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și de susținerea liderilor europeni.
În cursul serii de marți, șeful AIEA a prezentat în fața Consiliului de Securitate ONU raportul ce conține 50 de pagini, redactat de specialiștii care au efectuat o misiune la centrala nucleară de la Zaporojie.
În urma concluzilor făcute de cei 14 experți AIEA, Rafae Grossi trage un mare semnal de alarmă privind pericolul unui dezastru nuclear, atâta timp cât se vor mai continua bombardamentele efectuate de cele două țări aflate în război.
„Este pentru prima dată când are loc un conflict militar în mijlocul facilităților unui mare program nuclear de energie. Un accident nuclear poate avea efecte grave în interiorul țării și în afara granițelor acesteia”, se subliniază în raportul AIEA, comunicat de șeful AIEA.
Pentru a evita o adevărată tragedie, AIEA a transmis că există „o nevoie urgentă” de a crea o zonă de protecție în jurul instalației, ridicând semne de îngrijorare privind deteriorarea fizică a instalațiilor nucleare, din cauza luptelor intense ce se dau în acea zonă.
Inspectorii AIEA au confirmat, de asemenea, că în interiorul centralei există atât personal rusesc, cât și echipamente militare și vehicule.
„Echipa a observat prezența personalului, vehiculelor și echipamentelor militare rusești în diverse locuri din cadrul centralei de la Zaporojie, inclusiv mai multe camioane militare la parterul halei de turbine a Unității 1 și a Unității 2 și vehicule militare staționate sub pasajul suprateran care leagă unitățile reactorului”, se mai arată în raportul AIEA.
Președintele ucrainean a salutat constatările efectuate de specialiștii AIEA, arătându-se recunoscător în fața expunerii reale a situației de către oficialii agenției.
Mai mult, Zelenski s-a arătat mulțumit de specificațiile exacte din raport privind prezența rușilor în interiorul centralei, ceea ce indică un pericol clar reprezentat de Rusia.
„Raportul menţionează prezenţa echipamentului militar rus în centrala nucleară, presiunea exercitată acolo asupra angajaţilor noştri şi face aluzie clară la ocupaţia militară rusă. Ăsta este un lucru bun”, a declarat preşedintele ucrainean, marți seară.
În cadrul aceluiași mesaj, Volodimir Zelenski le-a mulțumit liderilor europeni și Ursulei von der Leyen pentru sancțiunile impuse cetățenilor ruși cu privire la neacordarea vizelor pentru a vizita Europa.
„Uniunea Europeană a făcut un pas semnificativ în problema vizelor privind cetăţenii Rusiei. Comisia Europeană a aprobat o propunere de suspendare a regimului simplificat de vize în vigoare în prezent între UE şi Rusia. Desigur, aceasta nu este încă o interdicţie completă a vizelor.
Dar acest lucru demonstrează deja cetăţenilor statului terorist că poartă o anumită responsabilitate morală pentru agresiunea statului lor împotriva Ucrainei şi a întregii Europe”, a mai adăugat Volodimir Zelenski.