Ucraina a anunțat de mult timp pregătirea unei contraofensive împoriva Rusiei, astfel că armata lui Zelenski s-ar pregăti intens pentru lovitura care ar trebui să scoată țara din impas, pentru a o conduce către victorie. După mai bine de un an și trei luni de război, prelungirea acestuia nu face decât să agraveze tensiunile din lume, în timp ce Ucraina suferă pierderi omenești și materiale mari.
În cursul serii de duminică, liderul ucrainean și-a îndreptat atenția cu precădere către eroii Ucrainei, care au apărat cu propriile vieți granițele și cetățenii. Volodmir Zelenski a vrut să-și încurajeze oamenii și să le transmită toată apreciera sa, încurajând și restul cetățenilor să se încline în fața eroilor lor.
„Astăzi vreau să mă concentrez asupra cuvintelor de recunoştinţă. În primul rând, războinicilor. Este important să se înţeleagă acest lucru în fiecare oraş, în fiecare sat, peste tot unde este mai mult sau mai puţin linişte acum, pretutindeni unde astăzi a fost doar o zi de primăvară calmă şi însorită.
Fiecare astfel de zi de linişte în zonele din spate este câştigată de soldaţii noştri în luptele crâncene de pe linia frontului. În bătălii zilnice! Vă rog, vă rog, vă rog, vă rog să respectaţi acest lucru. Şi ajutaţi-i întotdeauna pe soldaţii noştri atunci când au nevoie, sprijiniţi întotdeauna statul şi apărarea, cât de mult puteţi”, s-a adresat Zelenski ucrainenilor.
Tot în cadrul mesajului de duminică, liderul ucrainean și-a exprimat mulțumirile către o altă categorie de eroi. Mai exact, este vorba despre angajații din cadrul serviciilor de urgență, care au intervenit de fiecare dată când a fost neovie de ei, oriunde s-ar fi aflat. Zelenski nu a uitat nici de psihologii care le-au oferit un suport emotional oamenilor care trăiesc drama războiului.
„În al doilea rând, aş dori să le mulţumesc salvatorilor, tuturor angajaţilor noştri de la serviciile de urgenţă care sunt implicaţi, în urma loviturilor inamice. (…) În al treilea rând, psihologii noştri. (…)
Al patrulea punct – le suntem recunoscători tuturor celor care ajută la distribuirea cărţilor noastre în lume. Le mulţumesc tuturor celor care scriu în ucraineană şi despre Ucraina”, a și-a continuat mesajul.
La finalul mesajului, Zelenski le-a adresat recunoștință celor care își fac treaba în discreție, astfel încât, multă lume nici nu știe despre existența sau activitățile lor, în ciuda faptului că ei sunt cei care pregătesc toate detaliile, astfel încât, Ucraina să câștige acets război.
Prin intermediul mesajului său, Volodimir Zelenski a anunțat că există activități pregătitoare pentru contraofensiva pe care țara sa o pregătește împotriva Ucrainei, cu singurul gând de a câștiga.
„Aproape în fiecare zi avem comunicări relevante cu partenerii noştri, sarcini relevante pentru diplomaţia noastră. Întâlniri, conversaţii, reuniuni. Şi le mulţumesc tuturor celor implicaţi în această activitate pregătitoare.
În marea majoritate a cazurilor, această muncă este invizibilă pentru public. Şi acest lucru este corect. Aşa funcţionează. Rezultatul se bazează pe pregătire. Mulţumesc fiecărei persoane care pregăteşte rezultatele pentru Ucraina! Președinția, guvernul, misiunile noastre diplomatice – le mulţumesc tuturor celor implicaţi.
Victoria noastră în acest război va fi împărtăşită. Toţi cei care au adus-o mai aproape. Toţi cei care au luptat şi au muncit de dragul victoriei. Glorie fiecărui erou ucrainean! Glorie poporului nostru frumos!”, a încheiat preşedintele ucrainean.