Volodimir Zelenski a transmis un mesaj nocturn în cadrul căruia a făcut o scurtă analiză a situației actuale, oferind și niște variante fericite în care lumea va știi că Rusia se află pe drumul către înfrângere. Victoria Ucrainei depinde în cea mai mare parte de SUA, dar și de momentul în care piloții ucraineni vor fi pregătiți să opereze aeronave noi și puternice. Liderulucrainean a făcut referire,cu regret, și la poporul iranian, care „se află pe partea întunecată a istoriei”.
Volodimir Zelenski a transmis miercuri seară că, în urmă cu puțin timp, a participat la o şedinţă a Statului Major, aceasta fiind prima după toate vizitele făcute de președinte în Europa, dar și în Japonia, acolo unde au fost luate decizii importante pentru viitorul Ucrainei.
Volodimir Zelenski susține că momentul în care Ucraina va ajunge la capacitatea maximă de apărare, iar Rusia va resimți primul semnal al înfrângerii, este acela când țara sa va primi aeronave puternice, care vor apăra cerul ucrainean de rachetele iraniene lansate zilnic de Rusia.
”În primul rând, asta priveşte coaliţia aviaţiei – o coaliţiei de avioane de luptă moderne pentru Ucraina. Facem totul pentru a reduce timpul până când acest rezultat este obţinut, până când aeronave noi şi puternice cu piloţi ucraineni vor ieşi pe cerul ucrainean.
Este clar că acest pas global ne va permite să ne extindem capacităţile de apărare. Pentru că doar cu aeronave puternice poate fi complet un sistem de apărare aeriană. Pe de altă parte, primul F-16 ucrainean va fi unul dintre cele mai puternice semnale din partea lumii că Rusia va pierde din cauza propriei agresiuni, devenind mai slăbită şi mai izolată.
Acesta va fi un semnal că teroarea rusească a pierdut şi lumea noastră, care este bazată pe respect pentru naţiunile independente şi dreptul popoarelor de a-şi alege propriul drum, a rezistat”, a subliniat preşedintele ucrainean.
Liderul ucrainean și-a lăudat oamenii, având în credere în modul în care ei vor reuși să gestioneze aeronavele moderne precum avioanele de vânătoare F-16, pe care SUA le-a promis.
”Luptătorii noştri au dovedit deja că pot stăpâni armele moderne cu o eficienţă la care nu se aşteptau din partea noastră. Sunt sigur că ei vor avea la fel de mult succes cu aparatele de zbor”, a adăugat Zelenski.
Volodimir Zelenski se arată încrezător cu privire la capacitățile soldaților ucraineni de a respinge toate atacurile Rusiei cu rachete și drone kamikaze.
”Ştim cum să răspundem. Asta se aplică în special ameninţărilor cu rachete şi terorii constante a dronelor kamikaze. Acum Rusia recurge tot mai mult la aşa-numitele lovituri combinate, diferite tipuri de rachete, diferite tipuri de drone”, a adăugat președintele.
Volodimir Zelenski le-a adresat un mesaj și iranienilor, pe care îi întreabă de ce vor să susțină teroarea și agresiunea rusească, deși o lume întreagă vede rezultatele acestui stat malefic.
”Căutăm constant instrumente pentru a duce rata de doborâre a dronelor iraniene la 100%. Dar astăzi, având în vedere că astfel de atacuri sunt în desfăşurare, aş vrea să fac apel direct la oamenii din Iran. La toţi – societate, ulama (învăţaţi musulmani – n.r.) iranieni, la fiecare familie iraniană, la acei oameni care pot influenţa deciziile guvernamentale din iran.
O întrebare simplă: de ce vreţi să fiţi complici la teroarea rusească? De ce sunteţi de partea statului malefic? Lumea vede ce se întâmplă şi voi toţi în Iran vedeţi. Sprijinirea răului nu poate fi negată”, a declarat Zelenski.