Vlăduța Lupău, atacată dur, după ce i-a scos un solo lui Armin Nicoară dintr-o piesă celebră. Reacția artistului
Scandal în muzica românească de petrecere. Deși au fost colegi de scenă, Vlăduța Lupău și Armin Nicoară demonstrează că „prietenii sunt dușmanii cu care se poate încheia un armistițiu”. Artista a fost atacată dur de saxofonist după ce i-a scos un solo artistului dintr-o piesă celebră. Cum a reacționat cântărețul?
Vlăduța Lupău, atacată dur, după ce i-a scos un solo lui Armin Nicoară dintr-o piesă celebră
Vlăduța Lupău și Armin Nicoară formau un tot pe scenă, dar acest lucru se întâmpla cândva, până ca solista să devină un fenomen pe Youtube, ar spune unii, ori până ca saxofonistul să nu ”se bage” în căsnicia ei, ar spune alții. Nu de mult, numele Vlăduței Lupău, al soțului ei, dar și al fostului ei partener, apăreau în presa tabloidă și formau o poveste intrigantă cu trei personaje.
S-a vorbit despre un posibil amantlâc, s-a discutat de cine a lansat pe cine, iar Vlăduța a vorbit despre Armin așa cum nimeni nu se aștepta. Acum, războiul se duce pe alt font, cel profesional. Regina vizualizărilor pe Youtube continuă iureșul la adresa fostului său coleg de formație și arată, din nou, că nu vrea să mai audă de acesta.
Mai clar, mulți îi cunosc pe amândoi prin prisma unui colaj, anume melodia ”Seara asta facem show”, care a strâns 22 milioane de vizualizări și se aude la toate evenimentele. Începutul piesei este marcat de un solo al lui Armin, care durează 30-40 de secunde. Acum a rămas doar o amintire, căci Vlăduța l-a scos din începutul piesei pe fostul coleg de formație, melodia începând direct cu primul vers cântat de artistă.
„Ține-o, Doamne pe regină!”
„La colajul nostru, pe care l-am făcut împreună…Vlăduța a scos introducerea mea pe care o făceam cu saxofonul, era fix la începutul colajului. Sincer, nu mi-a venit să cred, prima dată. Nu se face așa ceva, mai ales că noi avem în spate o colaborare frumoasă, care a bucurat mii de oameni care ne-au ascultat și ne-au apreciat. Ea a șters toate comentariile alea, dar oamenii lasă în continuare, sunt revoltați și nu înțeleg nici ei ce s-a întâmplat.
După acest ultim lucru întâmplat, pentru mine nu mai există persoana Vlăduța Lupău. Ea uită că tot repertoriul ei pe care îl cântă la nunți și la alte evenimente e de la mine. Mai mult, la ultimele ei evenimente începe tot cu melodia făcută de mine și de Claudia Puican – «Ține-o, Doamne pe regină!» Din câte am auzit, în următorul colaj pe care vrea să îl facă a ales să scoată câteva melodii cântate și făcute de unchiul și de tatăl meu, Petrică Nicoară. Eu îmi respect în continuare fanii și nu vreau să-i dezamăgesc, lumea mă iubește ca om și ca artist pentru că am spus mereu lucrurilor pe nume.
Nu are nimeni de ce să mă acuze, dar ceea ce a făcut ea nu se face, în mod clar. O să-mi văd în continuare de cariera mea și o să bucur oamenii cu muzica pe care o fac. Ăsta e talentul meu și drumul meu în viață, cu sau fără vreo colaborare”, a spus Armin Nicoară, pentru CanCan.