Președintele Rusiei, Vladimir Putin, vrea să facă un masacru în Europa – este concluzia la care a ajuns directorul Centrului pentru Libertate Margaret Thatcher al Fundației Heritage, după interviul pe care liderul de la Kremlin i l-a dat lui Tucker Carlson.
În timpul ultimului interviu pe care l-a acordat, Vladimir Putin a susținut un lung discurs despre istoria țării pe care o reprezintă. Liderul de la Kremlin și-a bătut joc practic de Tucker Carlson, a avertizat Occidentul cu privire la un conflict global dacă trupele americane intră în Ucraina, dar nu numai.
Președintele Rusiei a sugerat că Polonia a fost cumva de vină pentru invazia Germaniei asupra țării, înainte de cel de-al Doilea Război Mondial. A mai spus și că Boris Johnson este un politician arogant și că el este motivul pentru care războiul din Ucraina continuă, susținând că a sabotat un acord de pace.
După viralul interviu, Nile Gardiner, directorul Centrului pentru Libertate Margaret Thatcher al Fundației Heritage, a declarat pentru Daily Express US că Vladimir Putin este un om periculos, care va dori ca forțele sale armate să comită un „masacru de oameni” în toată Europa.
Te-ar putea interesa și: Cine este noua amantă a lui Vladimir Putin. Blonda a înnebunit internetul
„Vladimir Putin e un real bandit, un tiran, un dictator și un bătăuș. Este evident că trăiește în propria sa lume, plină de idei delirante. E urât și insultător ce face. În interviul lui Tucker Carlson pare a fi de-a dreptul tulburat.
În același timp, este incredibil de periculos. Europa ar trebui să fie în gardă privind următoarele lui mișcări în țările continentului. În mod cert, interesul lui se extinde dincolo de Ucraina. Este un dictator care vrea să facă un masacru de oameni în estul, centrul și vestul Europei”, a declarat Nile Gardiner pentru sursa citată.
Te-ar putea interesa și: Strategia Rusiei de a face bani, în ciuda sancțiunilor. Kremlinul nu a fost niciodată mai bogat. Cum a sfidat SUA
Vladimir Putin a mai declarat în interviul controversatului prezentator TV Tucker Carlson că nu are „niciun interes” să atace Polonia sau Letonia. Liderul de la Kremlin a explicat că ar fi împotriva bunului simț o astfel de mișcare, care ar duce întreaga umanitate în pragul distrugerii.
În ianuarie 2022, Vladimir Putin a declarat că nu avea de gând să invadeze Ucraina. Totuși, trupele ruse au invadat teritoriul la sfârșitul lunii februarie din același an.